Ponta: Vizita la Chişinău va fi un mesaj clar de sprijin pentru Moldova
Premierul Victor Ponta a declarat agenţiei Mediafax că vizita oficială pe care o va efectua la Chişinău, la începutul săptămânii viitoare, va reprezenta un mesaj foarte clar de sprijin al României faţă de Republica Moldova, o dovadă a relaţiei foarte bune la acest moment între cele două guverne.
"Vizita oficială pe care o efectuez la Chişinău împreună cu un număr important de miniştri are o serie de aspecte mai deosebite. În primul rând, marţi, de Ziua Independenţei Republicii Moldova, împreună cu prim-ministrul Leancă, vom participa la ceremonii şi cred că este un semn extraordinar despre relaţia foarte bună dintre guvernele noastre, acum, şi despre eforturile comune", a spus Ponta.
El a precizat că, împreună cu prim-ministrul Republicii Moldova, va inaugura primul proiect într-adevăr serios de colaborare bilaterală, respectiv gazoductul Iaşi-Ungheni, care în sfârşit va fi realizat.
"Eu vreau să efectuez această vizită ca un mesaj foarte clar de sprijin pentru Moldova şi vreau să trecem cu relaţiile dintre România şi Republica Moldova de la vorbele frumoase, care, sigur, sunt importante, la fapte, lucru de care ambele ţări au nevoie", a adăugat Ponta.
În luna iulie, în cadrul unei întrevederi avute la Bucureşti, prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, l-a invitat pe premierul Victor Ponta să asiste la 27 august, când este Ziua Independenţei a statului vecin, la începerea lucrărilor de construcţie a gazoductului Iaşi-Ungheni, eveniment la care ar urma să ia parte şi comisarul european pe energie.
Autorităţile de la Bucureşti au anunţat că doresc să finalizeze până la sfârşitul acestui an interconectarea reţelelor de gaze cu Republica Moldova.