Ponta vrea să relaxeze controalele ANAF: ce prevede noul act normativ
Premierul Victor Ponta a afirmat miercuri că noua formă a proiectului de act normativ privind flexibilizarea controalelor efectuate de ANAF la comercianţi prevede sancţionarea graduală.
Astfel, într-o primă etapă, se va aplica amendă pentru firmele găsite cu o sumă nefiscalizată de 100 de lei în plus sau în minus şi, la a doua abatere, suspendarea activităţii respectivei societăţi, potrivit Agerpres.
"Domnule ministru Teodorovici, să puneţi pe site forma finală a Ordonanţei privind flexibilizarea măsurilor de control (al ANAF - n.r.). Să arătăm foarte clar: de la 100 de lei, plus sau minus 100 de lei, prima sancţiune nu este închiderea, a doua sancţiune este închiderea. Şi, la fel, toate celelalte soluţii pe care le-aţi găsit împreună cu ANAF-ul şi cu mediul de afaceri. Vreau ca pe 1 mai să avem mai mulţi turişti, mai multe cheltuieli şi toate fiscalizate, şi la munte, şi la mare. Şi acesta este un lucru extraordinar de bun", a declarat premierul în şedinţa de guvern.