Ponta: Vrem ca RA-APPS să înstrăineze cât mai multe imobile la preţul pieţei

Eşecul RA-APPS de a vinde imobilele deţinute se explică prin faptul că evaluările erau făcute în perioada de boom imobiliar, când preţurile erau foarte mari, a spus, astăti, premierul Victor Ponta.
Prim-ministrul a respins afirmaţiile că procesul de vânzare ar decurge de o manieră netransparentă, adăugând că poate participa absolut toată lumea.
"Evaluările care erau făcute, dacă nu mă înşel, în perioada de boom imobiliar, s-au dovedit a fi nerealiste, şi atunci, conform legii, mergem pe acea scădere de 10%, dacă se prezintă. Ideea este ca RA-APPS să nu mai rămână un agent imobiliar, ci la preţurile pieţei actuale, nu la cele din 2008, să putem înstrăina cât mai multe dintre imobile", a explicat Victor Ponta, după ce a participat la o conferinţă dedicată IMM-urilor.
Premierul a amintit că 50% din banii obţinuţi din vânzări vor merge la bugetul de stat, iar 50% vor rămâne pentru întreţinerea clădirilor instituţiilor publice.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
