Ponta: Vrem să dăm o lege care să interzică exportul de lemn neprelucrat

| 18 mai, 16:28

Premierul Victor Ponta a anunţat luni că i-a informat pe preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Valeriu Zgonea şi Călin Popescu Tăriceanu, cu privire la necesitatea adoptării fie a unei ordonanţe de urgenţă, fie a unui proiect de lege care să vizeze interzicerea exportului de lemn neprelucrat.

 

Potrivit lui Ponta, dacă se va alege varianta adoptării unui proiect de lege, atunci acesta ar urma să fie dezbătut în Parlament în procedură de urgenţă, potrivit Agerpres.

"I-am informat pe cei doi preşedinţi ai Camerelor, domnul Tăriceanu şi domnul Zgonea, despre faptul că miercuri vrem să adoptăm, să vedem dacă putem ca ordonanţă de urgenţă, dacă nu, în cel mai rău caz ca proiect de lege în procedură de urgenţă, legislaţia privind interdicţia temporară referitoare la exportul de lemn neprelucrat. Dacă opinia şi cea mai sigură va fi aceea de a avea proiect de lege, şi nu OUG, atunci trebuie să luăm măsuri ca într-o săptămână să treacă de Senat şi într-o săptămână de Cameră, ocazie cu care chiar dacă se va opune PNL, noi să ne mobilizăm şi să avem o legislaţie care să interzică exportul de lemn neprelucrat", a declarat Ponta la Senat, după şedinţa coaliţiei de guvernare.

Ponta a spus că în timpul şedinţei coaliţiei s-a reiterat dorinţa de a susţine în continuare proiectele "concrete", în special cele economice.

"Am discutat în cadrul coaliţiei despre faptul că trebuie să ne ducem mai departe toate proiectele economice. Am văzut că cei de la PNL-PDL au primit instrucţiuni să facă moţiuni pentru mass-media, nu pentru oameni. Nu par să fie foarte serioşi şi atunci noi trebuie să mergem cu proiectele concrete, economice în special, mai departe. Miercuri avem la votul de la Cameră două legi extrem de importante - Codul silvic, unde o să votăm bineînţeles 'pentru', şi Legea privind insolvenţa persoanei fizice, la care de asemenea votăm 'pentru'. Este o formă finalizată de comisie, discutată şi care va reprezenta o modernizare importantă a legislaţiei privind insolvenţa persoanei fizice", a mai afirmat premierul.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ