Pop: Ucrainenii au propus să se studieze 80% în română la clasele 1-4, procentul urmând să scadă la clasele 5-6

| 28 sep, 17:08

Reprezentanţii Ucrainei au propus să se studieze 80 la sută în limba română la clasele 1-4, un procent de 65-75 la sută la clasele 5-6, 50-70 la sută la clasele 7-9 şi la clasele 10-12 un procent de 20-30 la sută, existând în acest moment o negociere în acest sens, a anunţat Liviu Pop.

"Partea ucraineană a propus să se studieze 80 la sută în limba română la clasele 1-4, un procent de 65-75 la sută la clasele 5-6, 50-70 la sută la clasele 7-9 şi la clasele 10-12 un procent de 20-30 la sută. Partea română a propus procente mai mari şi în acest moment există o negociere între cele două părţi", a declarat, joi, ministrul Educaţiei Naţionale.

Liviu Pop a precizat că, în cadrul întrevederii cu ministrul Educaţiei şi Ştiinţei din Ucraina, Lilia Grinevich, a cerut explicaţii cu privire la modul în care autorităţile ucrainene văd implementarea legii fără a afecta implicit învăţământul în limba maternă - română, arătându-şi dezamăgirea că dialogul şi consultările cu reprezentanţii minorităţii române din Ucraina nu s-au concretizat în prevederi care să asigure un învăţământ de calitate în limba maternă.

"Românii din Ucraina au adresat numeroase petiţii autorităţilor de la Kiev şi au solicitat, de asemenea, autorităţilor române soluţii care să prevină procesul de pierdere identitară. Asociaţii ale românilor din Ucraina au transmis memorii şi scrisori deschise instituţiilor româneşti (Preşedinţie, Guvern, Parlament) şi internaţionale (Înaltul Comisar OSCE pentru Minorităţi Naţionale), solicitând ajutorul în problema îngrădirii dreptului minorităţii româneşti de a studia în limba maternă", a mai spus Pop.

Potrivit datelor autorităţilor române, în regiunea Cernăuţi îşi desfăşoară activitatea 63 de şcoli cu predare în limba română, dintre care trei licee şi 19 şcoli cu predare mixtă, respectiv clase de limba română şi clase de limba ucraineană. În regiunea Transcarpatia, îşi desfăşoară activitatea 12 şcoli şi un liceu cu predare în limba română şi o şcoală cu predare mixtă. În regiunea Odessa, nicio şcoală nu figurează ca având predare în limba română, în schimb există unităţi de învăţământ cu predare în aşa-numita „limbă moldovenească", a mai precizat Pop.

Preşedintele Ucrainei a promulgat Legea educaţiei, adoptată de Parlament (Rada Supremă) pe 5 septembrie. Adoptarea acestei legi va permite reformarea sistemului educaţional din Ucraina, îmbunătăţind calitatea şi competitivitatea generaţiei tinere, anunţă Preşedinţia Ucrainei într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

„Aceasta este una dintre cele mai importante reforme", a transmis Petro Poroşenko, observând că legea consolidează rolul limbii ucrainene în procesul educaţional.

„În acelaşi timp, Petro Poroşenko a evidenţiat importanţa respectării cu stricteţe a drepturilor minorităţilor din Ucraina", precizează Preşedinţia de la Kiev.

„Ucraina a demonstrat şi continuă să demonstreze că are o abordare privind drepturile minorităţilor conformă cu obligaţiile internaţionale, compatibilă cu standardele europene, un exemplu pentru ţările vecine", a subliniat Petro Poroşenko.

Preşedintele Ucrainei a cerut Ministerului de Externe şi Ministerului Educaţiei să iniţieze consultări cu partenerii europeni, inclusiv cu reprezentanţii Consiliului Europei, pe tema educaţiei.

 

Tag-uri: Liviu Pop
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ