Popa, PNL: E nevoie de acord între partide pentru a acorda 6% din PIB pentru Sănătate

| 21 aug, 13:34

Majorarea salariilor angajaţilor din Sănătate nu rezolvă problema sistemului, în opinia copreşedintelui organizaţiei judeţene a PNL Tulcea, deputatul Octavian Popa, care susţine încheierea unui pact politic pentru alocarea anuală a 6% din PIB acestui domeniu, potrivit Agerpres.

"Stricta mărire a lefurilor din Sănătate, deşi reprezintă o compensaţie pentru munca grea pe care o prestează angajaţii din sistem, muncă pentru care trebuie să le oferim tot respectul nostru, nu rezolvă problema Sănătăţii. Este nevoie de finanţarea întregului sistem, de un acord între partidele politice pentru acordarea a 6% din PIB Sănătăţii. Avem nevoie de aparatură, de condiţii igienice în unităţile spitaliceşti, dar şi de medicamente", a declarat Popa, vineri, într-o conferinţă de presă.

Deputatul tulcean a atras atenţia că majorarea veniturilor unor categorii de bugetari duce la defavorizarea altor categorii şi a susţinut necesitatea corelării măsurilor de acest gen, astfel încât creşterea salariilor să fie "unitară şi concomitentă".

"În Sănătate, PNL va propune revenirea la un proiect care a mai funcţionat într-o perioadă, respectiv 'Casa medicului', în fiecare localitate urmând să existe un imobil care să asigure atât spaţiu de locuit specialistului, cât şi spaţiu pentru cabinetul medical şi, eventual, cel necesar pentru o farmacie. Trebuie să aducem asistenţa medicală de urgenţă cât mai aproape de pacienţi", a mai spus deputatul Popa.

Liberalul tulcean şi-a exprimat speranţa ca, în şedinţele de săptămâna viitoare ale Parlamentului, să fie aprobat şi proiectul de lege privind votul prin corespondenţă, menţionând că adoptarea unei decizii este un semn de respect faţă de românii din diaspora, dar şi de bună-credinţă a partidelor politice.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ