Popularii români, avocații hoților
La vremuri noi, hoții și mai noi, par să-și fi spus niște gulere albe din hailaiful politic de dreapta, de odinioară. În contextul în care ”Regele Asfaltului”, Nelu Iordache și-a sărbătorit deja al doilea Revelion după gratii, băieții deștepți de afară mai găsesc o cale de a mai stoarce ceva câștig din relația atât de fructuoasă pe care au avut-o cu acesta, odinioară.
Interesele personale ale lui Nelu Iordache, acesta pare să și le fi pus la adăpost prin acrobații care i-au permis să-și scoată din ghearele creditorilor compania de transport aerian Blue Air. Nu la fel putem spune și despre Romstrade, care se zbate în insolvență fiind în observație din 10 decembrie 2012 deși a fost unul din unul din cei mai mari constructori români în ultimii ani. Compania lui Nelu Iordache are în prezent sub 100 de salariaţi, deși, cu un an în urmă, la momentul intrării în insolvenţă, aceasta avea nu mai puțin de 930 de angajaţi direcţi şi indirecţi pe ștatele de plată.
Administratorul judiciar este tot Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR) același administrator care stă la originea controversatei acrobații mai sus amintite, care i-a permis lui Nelu Iordache ”pasarea” suspectă, anterior intrării în insolvență, a companiei Blue Air către foști angajați și colaboratori, lăsând astfel cu ochii în soare peste 3.000 de creditori, dintre care peste 1.200 sunt de peste hotare.
Dar, comparativ, Romstrade se află într-o situație mult mai gravă, având contractele reziliate pentru construirea primului tronson al autostrăzii Nadlac-Arad, reabilitarea unui tronson al DN6 Alexandria-Craiova, modernizarea DN5 Bucureşti - Adunaţii Copăceni, construcţia variantei de ocolire Caracal și executarea pasajului suprateran Mihai Bravu - Splaiul Unirii din Bucureşti. Conform declarațiilor lui Narcis Neaga, directorul general al CNADNR, următoarea reziliere, după toate probabilitățile, urmând să fie a contractului de lucrări la şoseaua Transalpina. Situație deloc roză, departe de orice posibilitate de câștig, ar fi mulți tentați să afirme. Ei bine, nu-i chiar așa, sau cel puțin nu pentru toată lumea.
Culmea tupeului vine și de această dată tot dinspre cercurile de interese din PDL și a oamenilor lui Băsescu. Din insolvență, Romstrade îl mandatează pe Valeriu Stoica să mai scoată un rest de câștig, sub formă de despăgbiri, judecându-se cu statul pentru contractele reziliate de la Nădlac - Arad şi podul Mihai Bravu. Ați prins șpilul? Jupânul îl bagă după gratii, chipurile, după care tot jupânul, prin intermediul unui om de casă, se străduiește să-l scoată. Dar nu înainte să mai câştige nişte bani din partea statului român.
Nu știu cum stați voi, mai nou, cu încrederea în imparțialitatea anumitor factori cheie, implicați în anchetarea unor astfel de cazuri. După achitarea ”Țarului CFR”, scoaterea basma curată și de sub incidența Justiției a ”Regelui asfaltului” pare un simplu mizilic. Sperăm să ne înșelăm, dar la ora actuală nimeni nu poate contesta că, în contextul în care Nelu Iordache se află în arest pentru fraudă, pe subiectul autostrăzii, angajaţii acestuia contractează un om de casă a lui Băsescu pentru a încerca să mai fenteze statul român, cel mai mare perdant în Justiție de 24 de ani încoace.