Poşta Română a anunţat că a scăpat de datoriile istorice către ANAF
Poşta Română a anunţat că a scăpat de datoriile istorice pe care compania le avea de achitat către ANAF, după ce a virat suma de aproape 135 milioane lei în data de 20 august.
"Compania Națională Poșta Română și-a achitat toate datoriile istorice către ANAF. Poșta Română a reușit să-și achite integral datoriile după ce, în data de 20 august 2020, a virat suma de aproape 135 milioane de lei, reprezentând datorii, către ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili", a informat compania de stat, citată de profit.ro.
Ca urmare a efectuării acestor plăți, au fost anulate obligații de plată accesorii în valoare de 45,3 milioane de lei, reprezentând dobânzi și penalități.
Citeşte şi Telekom a câştigat licitaţia prin care oferă Poştei Române servicii de internet
"Poșta Română a moștenit multe datorii. Situațiile financiare actuale oferă o imagine pozitivă. Se observă o îmbunătățire a indicatorilor economici, ceea ce va asigura o mai bună finanțare a activității în perioada următoare, perioadă în care am demarat investiții masive care vor ajuta la creșterea calității serviciilor poștale. Este o dovadă în plus că ne uităm la viitor și nu avem o politică de dezvoltare doar pe termen scurt”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poștei Române.
Poșta Română mai anunță că se află anul acesta pe un trend pozitiv, ceea ce îi dă posibilitatea "de a-și continua proiectele de dezvoltare prin investiții importante".