Poşta Româna va intra într-un nou proces de privatizare

| 04 apr, 2014

Poşta Română, cea mai mare companie de profil de pe piaţa locală şi totodată cel mai mare angajator, ar putea fi scoasă la privatizare în vara acestui an. Reprezentanţii Ministerului pentru Societatea Informaţională (fostul Minister al Comunicaţiilor) au avut deja întâlniri cu potenţiali investitori cărora le-au prezentat oferta.

“Vom merge mai departe cu demersurile pentru privatizare după ce am selectat consultantul şi estimăm că la finele primului semestru Guvernul României să aibă opţiunile disponibile astfel încât procesul de privatizare să fie lansat”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Răzvan Cotovelea, ministrul pentru Societate Informaţională.

Potrivit acestuia, din octombrie anul trecut Poşta Română realizează profit operaţional . “Evident că fondurile nu sunt suficiente pentru dezvoltarea de noi servicii, investiţii, pentru modernizarea flotei auto, însă este primul pas. Al doilea pas a fost de a reorganiza şi restructura de la organigramă şi până la modul în care erau fluxurile instituţiei, astfel încât să existe o judicioasă gestionare a fondurilor”, a mai spus Cotovelea.

Opţiunile de privatizare ale Poştei Română sunt listarea la bursă sau introducerea unui investitor printr-o infuzie de lichidităţi.

“Eu, când am preluat mandatul, am văzut că au fost realizate câteva întâlniri de prezentare a ofertelor noastre. Dorim în acelaşi timp să facem şi noi cunoscută oferta noastră către companii similare, fonduri de investiţii care pot să susţina un astfel de plan de afaceri şi nu în ultimul rând să continuăm aceste prezentări în faţa partenerilor din Uniunea Europeană”, a mai spus Răzvan Cotovelea.

Citeşte continuarea pe ECONOMICA.net.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ