Povestea NEŞTIUTĂ a Sfântului Nicolae

Credinţele vechi spuneau că iarna începe cu Moş Nicolae, care îşi scutură barba ca să ningă. Adevărul este că Sfântul Nicolae este iubit în toată Europa, nu numai la noi, şi nu de ieri, de azi, ci de sute de ani. Până şi numele american al lui Moş Crăciun, Santa Claus, vine de la numele Sfântului Nicolae, Sinterklaas în flamandă! Amintirea arhiepiscopului milostiv, care lăsa bani pe furiş celor necăjiţi, s-a transformat, Sfântul devenind un moş care vine pe furiş şi lasă daruri nu numai nevoiaşilor, ci tuturor copiilor. Atunci, ce e fantezie şi ce e realitate în viaţa Sfântului-Moş Nicolae?

Sfântul Nicolae a trăit pe vremea împăraţilor romani Diocleţian şi Maximilian, mutându-se la cer în anul 340 d.Hr. Se ştie că a fost pustnic şi pentru credinţa şi minunile pe care le-a făcut încă din timpul vieţii a ajuns arhiepiscop al Mirelor Lichiei, regiune care astăzi îi aparţine Turciei. A fost întemniţat pentru propovăduirea dreptei credinţe şi eliberat de Sfântul Constantin cel Mare, când a ajuns împărat. Sfântul Nicolae a murit la adânci bătrâneţi, iar moaştele sale, care sute de ani au fost adăpostite în catedrala din Mira, au fost „furate“ şi duse în 1087 în sudul Italiei, la Bari, ca să nu cadă în mâinile musulmanilor. Acolo se găsesc şi astăzi, scrie ziarullumina.

Ajutătorul celor în primejdii

Se spune că, pe când era arhiepiscop, se furişa noaptea prin cetate ca să afle nevoile oamenilor şi să-i ajute cu cât putea. Un tată necredincios voia să-şi oblige cele trei fete să păcătuiască pentru că era sărac; Sfântul i-a lăsat, pe rând, trei pungi cu bani, o zestre suficientă pentru fete, care s-au căsătorit şi au trăit cinstit. O poveste spune că le arunca banii pe horn şi o pungă a nimerit într-un ciorap pus la uscat. A treia oară, a fost văzut de tatăl fetelor, care i-a dat slavă lui Dumnezeu pentru mila pe care i-a arătat-o. El ar fi dezvăluit oamenilor din cetate că arhiepiscopul Nicolae este binefăcătorul care îi ajutase pe atâţia. Şi de atunci, se spune, ar fi rămas obiceiul să-ţi pregăteşti ciorăpeii sau ghetuţele în noaptea Sfântului Nicolae, căci, cine ştie, poate primeşti un dar…

Dar Sfântul Nicolae i-a ajutat prin rugăciunile sale şi pe oamenii aflaţi în primejdie pe mare, salvându-i de la înec şi potolind furtunile. De aceea, i se roagă pescarii şi marinarii. În Delta Dunării, exista obiceiul ca oamenii să ia o icoană a Sfântului cu ei în barcă, să-i ajute la pescuit şi să-i ferească de primejdii.

Sfântul Nicolae, în poveşti şi credinţe

Oamenii au păstrat amintirea faptelor sale bune şi de sute de ani povestesc cum le-a ajutat pe fetele sărace şi cum i-a salvat pe corăbieri de la înec, mai schimbând câte ceva pe ici, pe colo. Aşa a apărut credinţa că el a oprit potopul, altfel scufunda corabia lui Noe. Se spune că ar fi fost corăbier şi s-au înecat toţi, în afară de el. S-a rugat fierbinte lui Dumnezeu şi oamenii au înviat.

Ţăranii noştri i-au purtat multă iubire şi respect. Pentru ei, este al doilea sfânt făcut de Dumnezeu; stă în stânga Domnului şi, în noaptea de Sfântul Vasile, când se deschid cerurile, oamenii curaţi îl pot vedea stând cu Dumnezeu la masa raiului.

Sfântul Nicolae, în calendarul popular…

Înainte de inventarea meteorologiei, oamenii au învăţat să cunoască ritmurile naturii şi semnele care prevestesc schimbarea vremii. Aşa au observat că, nu mult după sărbătoarea Sfântului Nicolae, ziua începe din nou să crească. Aceasta se întâmpla înainte de a se schimba calendarul, în 1923. Deci, după calendarul vechi, Sfântul Nicolae cădea pe 19 decembrie de astăzi, adică foarte aproape de solstiţiul de iarnă, când, într-adevăr, începe să crească ziua. Ca să arate că ziua se măreşte cu foarte puţin în fiecare zi, spuneau că se lungeşte cu cât se suceşte puiul în găoace.

Ei au mai observat ceva: faptul că soarele nu răsare întotdeauna în acelaşi loc, ci în locuri diferite între est şi sud. În această zi, spuneau bătrânii cei înţelepţi, soarele răsare la miazăzi şi, începând cu această dată, alungat de Sfânt, începe să răsară tot mai spre est, până la Sfântul Toader (în preajma echinocţiului de primăvară, când soarele răsare la est), care îl alungă din nou spre miazăzi.

Bătrânii erau atenţi şi la vreme, ca să prevadă cât de lungă va fi iarna. Ei le spuneau nepoţilor că, dacă Moş Nicolae aduce zăpadă, iarna va fi scurtă; o va alunga Sfântul Ioan, pe 7 ianuarie. Dacă Moşul „a întinerit“ şi nu este zăpadă, atunci iarna va fi lungă. Tot în această zi se pun crenguţe de măr în apă. Dacă înfloresc până la Anul Nou, anul care vine va fi roditor. Înainte, din această crenguţă înflorită se făcea sorcova pentru prima zi a anului; nu se cumpăra de la prăvălie!

Moş Nicolae şi Sfântul Casian

Să vă spun o poveste amuzantă. Cică Sfântul Casian s-a dus odată la Dumnezeu şi I s-a plâns că oamenii nu-l cinstesc şi pe el ca pe alţi sfinţi. Dumnezeu îl întrebă:

- Ai făcut ceva fapte bune pentru oameni? Ceilalţi sfinţi au făcut mult bine, de aceea au câte o zi de ţinere.

Pe când vorbea, iată vine Sfântul Nicolae, ud leoarcă.

- Sfinte Nicolae, îl întreabă Domnul, de ce eşti ud?

- Pentru că bătea vântul tare şi era să se scufunde o corabie. Atunci m-am aruncat în apă şi am scăpat oamenii de la moarte.

- Vezi?, îi spune Dumnezeu Sfântului Casian, ce fapte bune fac sfinţii care au zi de sărbătoare? Pleacă de aici şi la patru ani să vii şi tu o dată.

Şi, de atunci, este sărbătorit Sfântul Casian pe 29 februarie, în anii bisecţi!