Povestea tragică a celui mai faimos amnezic

Povestea lui Molaison este tragică: el a acceptat o operaţie experimentală în 1953, în încercarea de a scăpa de crizele severe de epilepsie care i-au afectat viaţa de la o vârstă fragedă. Operaţia – care i-a înlăturat mare parte din hipocampus – a avut succes în controlarea epilepsiei, dar a produs un efect involuntar; pacientul a dezvoltat o amnezie profundă.

După operaţie şi-a pierdut abilitatea de a forma amintiri noi şi, de asemenea, a pierdut multe amintiri din perioada de până la doi ani dinainte de efectuarea operaţiei. Mai jos este redată o conversaţie pe care Molaison a avut-o cu Suzanne Corkin, psihologul cu care a lucrat – şi cu care s-a văzut în mod regulat - timp de treizeci de ani:

„ - Ne-am mai întâlnit până acum? a întrebat Corkin.
- Da, cred că da.
- Unde?
- Păi, în liceu?
- Da.
- La ce şcoală?
- Cea din East Hartford.
- Ne-am mai întâlnit în altă parte în afară de liceu?
Henry făcu o pauză. 
– Să-ţi spun drept, nu pot – nu. Nu cred”. (extras din „Permanent Present Tense”  de Suzanne Corkin)

De fapt, ei nu s-au întâlnit în liceu decât după ce Corkin absolvise. Celelalte lucruri pe care Molaison şi „le-a amintit” au fost într-adevăr propriile amintiri de dinainte de operaţie. El însuşi a urmat cursurile liceului din East Hartford, Connecticut. Efectuând experimente pe memoria lui Molaison, psihologii au făcut tot felul de descoperiri, printre care:

- el avea capacitatea de a învăţa abilităţi noi în ciuda faptului că nu-şi amintea că le-a învăţat. Acest lucru indică o diferenţiere între memoria procedurală şi memoria semantică;

- el putea învăţa inconştient atunci când tiparele erau ascunse în teste. Acest lucru a indicat faptul că existau doar anumite tipuri de învăţare nouă pe care el nu le putea realiza.

Molaison a murit în 2008 iar, la un an după moartea sa, specialiştii în neuroştiinţă au petrecut 53 de ore pentru a-i diseca creierul şi, de asemenea, pentru a surprinde o serie de imagini digitale detaliate. Respectivele imagini au fost în prezent refăcute pentru a crea un model microscopic 3D al creierului, care există sub forma unei hărţi Google.

Conducătorul echipei, Dr. Jacopo Annese, a explicat: „Scopul nostru a fost să creăm acest model 3D pentru a putea reconsidera, prin disecţie virtuală, intervenţia chirurgicală iniţială şi pentru a susţine studiile retrospective furnizând un control anatomic precis al leziunii cerebrale iniţiale şi a stării patologice ale structurilor înconjurătoare din creierul lui H.M.”.

Chiar şi după moartea sa, Henry Molaison continuă să ofere indicii despre modul de funcţionare al memoriei; Dr Annese a adăugat: „Timp de multe decenii, s-a crezut că zona principală afectată responsabilă pentru amnezia lui H.M. a fost hipocampusul. Totuşi, aceste noi descoperiri indică faptul că o parte importantă din hipocampusul lui H.M. e posibil să fi fost scutită de intervenţia chirurgicală. În schimb, cortexul entorhinal al lui H.M. [...] a fost distrus aproape în totalitate. Această nouă descoperire sugerează faptul că cortexul entorhinal poate avea un rol mult mai important în cazul deficitul de memorie al lui H.M. decât s-a crezut anterior. Într-adevăr, aceasta este aceeaşi regiune care pare să fie cea mai afectată în primele stadii ale bolii Alzheimer”.

Henry Molaison dăinuie în cursurile introductive de psihologie din întreaga lume, unde rezultatele studiilor în care el a fost subiect sunt predate noilor generaţii de studenţi la psihologie în fiecare an. De asemenea, continuă să existe sub forma unei hărţi Google foarte detaliată a creierului său.