Prețul petrolului a explodat din nou
Prețul petrolului a atins maximul ultimelor şase săptămâni, ceea ce pune presiune și pe prețurile benzinei și motorinei din stațiile de alimentare.
Preţurile petrolului au atins, marţi, maximele ultimelor şase săptămâni, crescând pentru a cincea zi consecutiv, pe baza optimismului că OPEC şi alţi producători, între care şi Rusia, vor conveni extinderea măsurilor de limitare a producţiei, pentru susţinerea cotaţiilor, transmite Reuters.
Cotaţia petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, era în urcare cu 0,4%, la 62,85 dolari pe baril, la ora 03:49 GMT (ora 6:49 ora Bucureştiului), în timp ce preţul petrolului american CLc1 era în creştere cu 0,5%, la 58,12 dolari pe baril. Petrolul Brent a atins cel mai ridicat nivel de după 1 august, iar ţiţeiul american. maximul de după 31 iulie.
Preţul petrolului american a crescut luni cu peste 2%, iar cel al petrolului Brent cu 1,7%, piaţa reacţionând la numirea, duminică, a prinţului saudit Abdulaziz bin Salman în funcţia de ministru al Energiei.
Dacă preţul petrolului va încheia tranzacţiile de marţi în urcare, ar marca cea mai lungă serie de creşteri de la sfârşitul lunii iulie, dar factorii negativi legaţi de răzoiul comercial dintre Washington şi Beijing se menţin.