Predica PF Daniel, în ziua alegerilor: Adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neam
Preafericitul (PF) Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a votat în această seară, în jurul orelor 17.00, la secţia de votare numărul 644 din cadrul Şcolii Nr. 74 - "Ienăchiţă Văcărescu" din Bucureşti.

În cuvântul de învăţătură rostit în paraclisul Reşedinţei patriarhale, PF Daniel a explicat învăţăturile ce reies din Evanghelia de duminică - "Pilda samarineanului milostiv".
"Aproapele este omul prin care Dumnezeu ne ajută cu harul Său, adesea într-un mod neaşteptat. De multe ori ne vine în ajutor un străin pe care nu l-am văzut vreodată sau de la care niciodată nu am aşteptat un ajutor. Prin aceasta, Evanghelia de astăzi ne arată, aşadar, că fiecare om din lumea aceasta, indiferent de etnie, stare socială sau vârstă, are o valoare eternă şi unică", a spus PF Daniel, potrivit basilica.ro.