PREDOIU cere demisiile lui Bănicioiu şi Ciurchea pentru “degringolada implementării cardului de sănătate”

| 22 sep, 19:24

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a cerut marţi demisia ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, şi a preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, "pentru degringolada implementării cardului de sănătate", potrvit Agerpres.

"Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a căzut la nivel naţional şi vineri, săptămâna trecută, şi luni. Cardurile persoanelor asigurate nu au mai fost recunoscute de sistem, iar, ca urmare, consultaţiile, eliberările de reţete, trimiterile, internările şi externările nu s-au mai putut realiza", susţine Cătălin Predoiu, într-un comunicat de presă.

Liderul liberal aminteşte că de la 1 septembrie toate serviciile în sistemul sanitar se fac numai cu cardul de asigurat. 

Potrivit acestuia, în condiţiile blocării SIUI, au existat pacienţi care nu au beneficiat de serviciile pentru care au plătit asigurarea şi există, totodată, riscul real ca furnizorii să nu-şi primească banii pe ceea ce au prestat. 

Cătălin Predoiu a criticat, de asemenea, declaraţiile preşedintelui CNAS referitoare la aceste incidente informatice legate de cardul de sănătate. 

"Justificarea CNAS privind cauza 'cedării sistemului' - o pană de curent - este ridicolă. Atunci când a fost implementat sistemul informatic, una dintre obligaţiile caselor judeţene de asigurări a fost să creeze condiţii optime de funcţionare a serverelor: cameră separată cu temperatură constantă, izolată fonic, termic şi acustic, precum şi grupuri electrogene automate (surse energetice de rezervă). Dacă CJAS au îndeplinit aceste condiţii, de ce CNAS, care deţine şi gestionează serverele centrale, nu a achiziţionat asemenea grupuri electrogene? Sau dacă a achiziţionat de ce nu funcţionează? Sau dacă funcţionează, de ce mint reprezentanţii CNAS?", întreabă Predoiu. 

Liderul liberal susţine că "se impune rapid refacerea întregului sistem şi revenirea la raportarea în sistem dublu - şi cu şi fără card -, până când statul dovedeşte că sistemul este stabil, viabil 24 din 24 de ore".

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ