Predoiu, despre noul şef al IPJ Constanţa: A abordat dosare cu foarte mult curaj
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, joi, la Constanţa, că Dumitru Bîltag, împuternicit şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, este persoana cea mai potrivită pentru respectiva funcţie, un poliţist care a abordat o serie de dosare cu foarte mult curaj.
Potrivit lui Predoiu, Bîltag îşi doreşte să demonstreze şi la IPJ Constanţa capacitatea profesională pe care o are.
"M-am uitat la ce a reuşit în ultimele luni domnul Bîltag şi am evaluat împreună cu colegii mei că este persoana cea mai potrivită să îşi asume această responsabilitate. Iar eu îl încurajez (...). Nu poţi să porneşti la un astfel de proiect dacă nu îşi doreşte şi persoana în cauză. Este un poliţist care îşi doreşte să demonstreze aici, şi în care am încredere şi pe care îl îndemn să treacă peste greutăţile momentului, inclusiv în relaţia cu presa, pe care îl îndemn să înţeleagă că sunt absolut fireşti întrebările severe şi abordările care tind să pună la îndoială capacitatea profesională a oricui. Aveţi tot dreptul să faceţi acest lucru şi faceţi foarte bine, pentru că noi suntem datori să demonstrăm, şi nu dumneavoastră. Şi eu sunt convins că domnul Bîltag vă va demonstra. (...) A abordat o serie de dosare cu foarte mult curaj şi avem semnale că a reuşit să producă efecte serioase acolo unde a investigat şi unde a început aceste dosare. Ceea ce este un semn de curaj", a spus Cătălin Predoiu, întrebat fiind, într-o conferinţă de presă, de ce a fost numit în funcţie Dumitru Bîltag, fost şef al IPJ Ilfov.
Ministrul Afacerilor Interne a afirmat că nu a găsit nimic care să creeze suspiciuni cu privire la activitatea noului şef al IPJ Constanţa.
"Nu am găsit nimic în cariera domniei sale care să pună sub semnul îndoielii această încredere pe care i-o transfer şi eu, i-o transferă şi domnul secretar de stat, dar şi şeful Poliţiei Române. Dar să nu credeţi că am luat această decizie fără să mă consult cu domniile lor, nu sunt genul de operator politic care crede că le ştie pe toate. Nu sunt genul de operator politic care lucrează singur doar pentru imagine. Nu acesta este stilul meu de muncă, stilul meu de muncă este împreună cu colaboratorii, dezbătând deschis orice soluţie, punând la îndoială orice argument, punând la test orice soluţie", a declarat Predoiu.
În funcţia de şef adjunct al IPJ Constanţa a fost împuternicit Daniel Ovidiu Cătană, de la IPJ Mureş.
Referitor la transparenţa privind activitatea poliţiştilor constănţeni, Cătălin Predoiu a afirmat că publicul va fi informat mai bine, crescând astfel încrederea în poliţişti.
"Am gândit un program care să însemne mai mulţi oameni la comunicare (...), întâlniri mai dese cu presa, periodice, care să dea socoteală, ăsta e cuvântul, trebuie să dăm socoteală pentru ceea ce facem, informăm publicul, în felul acesta creşte încrederea, dar şi prin platforme online", a mai spus ministrul Afacerilor Interne.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x