Predoiu: Guvernul a adoptat o MEGA-ORDONANŢĂ care încalcă legea tehnicii legislative
Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a criticat joi o decizie luată de Executiv în şedinţa de săptămâna aceasta, afirmând că "Guvernul lui Dragnea prezidat de Ponta" a adoptat o "mega-ordonanţă" care include prevederi fără legătură între ele, încălcându-se astfel din nou legea tehnicii legislative, transmite Agerpres.
Predoiu face referire la OUG care amână cu un an ieşirea din sistem a cadrelor universitare care nu au titlul de doctor.
''Potrivit ordonanţei, cei care au lenevit şi nu şi-au dat încă doctoratul, deşi au pretenţia că sunt cadre didactice universitare, pot să mai lenevească un an, treacă de la 'tehnocratul' Ponta! (...) Concret, dacă legea a acordat un termen de 4 ani întârziaţilor care nu s-au îngrijit să-şi ia doctoratul, dar au tupeul şi pretenţia să fie 'cadre universitare', termenul trebuia respectat! Locul trebuia eliberat pentru alţii mai harnici şi mai capabili!'', afirmă Predoiu.
El critică şi o altă prevedere a ordonanţei care amână cu doi ani, până în 2017, termenul în care conducătorii financiar - contabili din instituţii publice trebuie să îşi obţină un certificat de atestare a cunoştinţelor în Sistemul European de Conturi.
Citeste si: Scenariu PSD: Victor Ponta, înlăturat după Congres
"Probabil, cu ocazia aniversării a 10 ani de la intrarea în UE. Aceeaşi concluzie: de ce să 'tragem tare' şi să fim disciplinaţi şi performanţi, mai bine amânăm, de ce să facem un efort şi să fim competenţi şi competitivi, mai bine lenevim!", spune Predoiu.
În opinia sa, aceasta ''e tendinţa şi obişnuinţa pe care un 'lider' leneş ca Ponta o propagă în societate: amânare, lipsă de răspundere, contraperformanţă, iresponsabilitate!''.
''Eu cred că trebuie altfel procedat: liderii responsabili îşi auto-impun rigoare şi cer rigoare'', mai spune el.