Predoiu: Promisiunile de ajutoare sociale - otrava care a distrus cultura muncii în multe zone din ţară
Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu susţine că promisiunile pentru ajutoarele sociale făcute de unele guverne reprezintă "otrava care a distrus cultura muncii şi setea de performanţă" în anumite zone ale ţării şi a generat disparităţi între regiuni ale României.
"Viaţa reală din România reală dezvăluie restanţe mari la capitolul condiţiilor de muncă, salarizării, împlinirii personale financiare şi spirituale. (...) E nevoie de un antreprenoriat combinat cu politici sociale inteligente, care să stimuleze educaţia şi formarea profesională, nu sărăcia şi dependenţa de ajutoare sociale. Simplele promisiuni pentru ajutoare sociale practicate de multe guverne de stânga şi, ca să fim sinceri, tolerate şi de unele guverne de dreapta, sunt otrava care a distrus cultura muncii şi setea de performanţă în multe zone ale ţării, de unde şi un nivel de diferenţă între dezvoltarea economică accentuat în vest şi mai slab în est şi în sud", a declarat, marţi, Predoiu, la Congresul Naţional al Blocului Naţional Sindical (BNS).
În opinia sa, aceste diferenţe de dezvoltare reprezintă, pe termen lung, un factor de risc pentru securitatea naţională, nu numai pentru bunăstarea economică.
"De asemenea, simplele promisiuni de măriri salariale, fără a indica modelul de creştere economică pe termen lung care să susţină aceste promisiuni, de asemenea, pe termen lung, sunt o dovadă de iresponsabilitate politică şi de incorectitudine faţă de cetăţeni. De aceea am militat şi militez pentru includerea în programele de guvernare a unor măsuri extinse de sprijin social pentru educaţie şi formare profesională", a mai spus liberalul.
El a subliniat rolul important pe care îl joacă educaţia, ca prim pas către un loc de muncă "decent" şi apoi către o afacere profitabilă.
"Capitalismul antreprenorial românesc, aşezat pe un regim juridic, fiscal şi administrativ favorabil întreprinderilor mici şi mijlocii, corelat cu un cod al muncii modernizat, politici sociale stimulative pentru formarea profesională şi educaţie în parteneriat cu familia, piaţa şi partenerii sociali reprezintă o formulă de dezvoltare în care cred. Formula capitalismului de stat şi a ajutoarelor sociale a adus pe termen lung stagnare în nivelul de trai şi mari disparităţi de dezvoltare economică între regiunile istorice ale ţării", a adăugat Cătălin Predoiu.