Preliminarii Campionat Mondial: Cât costă biletul la ultimul meci al naţionalei de fotbal
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, marţi, preţurile biletelor la meciul România - Grecia, de pe Arena Naţională, din 19 noiembrie. Cel mai ieftin bilet de la barajul pentru Cupa Mondială din Brazilia va costa 30 de lei, iar cel mai scump 600 de lei la zona VIP.
Potrivit Federaţia Română de Fotbal, cel mai ieftin bilet la ultimul meci al naţionalei pentru calificarea la Cupa Mondială va costa 30 de lei. România - Grecia, al doilea meci din barajul pentru Cupa Mondială din 2014, se va juca pe 19 noiembrie, iar biletele se pot cumpăra online de miercuri, începând cu ora 12:00, până în 14 noiembrie, ora 19.00, de pe site-urile specializate www.biletefotbalonline.ro, www.bilete.ro şi www.myticket.ro.
Cel mai scump bilet costă 600 de lei la VIP1, VIP2– 400 lei. La Categoria I, Tribuna a II-a, Inelul 1 (sectoarele 112, 113, 114, 115 şi 116) – 120 lei; Tribuna a II-a, Inelul 2 (sectoarele 325, 327, 329, 331, 333 şi 335) – 80 lei. Pentru Categoria a II-a, Tribuna a II-a, Inelul 1 (sectoarele 109, 117 şi 118) – 80 lei; Tribuna a II-a, Inelul 2 (sectoarele 319, 321, 323, 337 şi 339) – 60 lei; Tribuna I, Inelul 3 (sectoarele 362, 364, 366, 368, 374, 376 şi 378)– 80 lei; Tribuna a II-a, Inelul 3– 50 lei.
La categoria a III-a, Tribuna I, Inelul 3 (sectoarele 360 şi 380) – 50 lei; Peluzele, Inelul 1– 50 lei; Peluzele, Inelul 2– 40 lei; Categoria a IV-a, Peluzele, Inelul 3– 30 lei.
Reprezentativa României va întâlni selecţionata Greciei în barajul de calificare la Cupa Mondială din 2014, din Brazilia. Meciul tur va avea loc la 15 noiembrie în Grecia, iar returul în 19 noiembrie, în România.