PREMIERĂ! Klaus Iohannis, cel mai puternic POLITICIAN EUROPEAN
Președintele Klaus Iohannis a anunțat sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că numărul fanilor săi din această rețea de socializare a depășit pragul de 1,5 milioane, rămânând "cea mai mare comunitate online din jurul unui om politic european" .
"Astăzi sunt peste 1.500.000 de oameni alături de mine pe această pagină! Vă mulțumesc pentru sprijinul și susținerea voastră. Ați rămas cea mai mare comunitate online din jurul unui om politic european. Doar împreună rămânem puternici, încrezători și hotărâți să schimbăm fața României noastre!", scrie Klaus Iohannis, pe pagina sa de Facebook.
Mesajul, postat sâmbătă dimineața, este însoțit de o fotografie a președintelui Klaus Iohannis cu textul "Peste 1.500.000 de oameni în cea mai puternică echipă din Europa".