Premierul britanic Theresa MAY cere o nouă amânare pentru BREXIT, până la 30 IUNIE 2019

| 05 apr, 13:54

Premierul britanic Theresa May a cerut o amânare a Brexitului până la 30 iunie 2019, într-o scrisoare pe care i-a trimis-o, vineri, preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, care a sugerat, la rândul său, o amânare „flexibilă” de până la 12 luni, relatează AFP, prelaută de News.ro.

Un summit extraordinar al UE este prevăzut pentru data de 10 aprilie, la Bruxelles, în vederea discutării continuării procesului, în funcţie de soluţia găsită de Londra.

„Politica Guvernului a fost întotdeauna şi rămâne să părăsească Uniunea Europeană în mod ordonat şi fără o întârziere nejustificată”, scrie May.

Guvernul britanic caută, în paralel, să obţină un acord „care să permită Regatului Unit să se retragă din UE înainte de 23 mai şi să anuleze astfel (participarea la) alegerile europene”.

Însă autoritățile britanice subliniază că vor „continua pregătirile în vederea ţinerii alegerilor, dacă acest lucru nu este posibil”, iar acesta este motivul pentru care solicităamânarea.

Donald Tusk a sugerat, la rândul său, vineri, ca UE să acorde o amânare „flexibilă” de până la 12 luni, potrivit unui oficial european de rang înalt.

Însă această propunere riscă să nu provoace entuziasm în toate statele membre UE, îngrijorate să ţină Regatul Unit pe termen lung cu un picior înăuntrul şi altul în afara Uniunii, un lucru care-i poate perturba pe termen lung funcţionarea.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ