Premierul Ciolacu a reiterat, în discuţiile cu omologul ucrainean, sprijinul României pentru parcursul european al Ucrainei
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut, marţi o videoconferinţă cu omologul său ucrainean Denys Shmyhal. Liderul PSD i-a transmis premierul ucrainean că ţara sa se poate baza în continuare pe susţinerea României şi a reiterat sprijinul autorităţilor române pentru parcursul european al Ucrainei şi Republicii Moldova
Prim-ministrul Ucrainei l-a felicitat pe premierul român pentru numirea în funcţie şi a transmis mulţumiri pentru sprijinul acordat de România Ucrainei, în faţa agresiunii Federaţiei Ruse, precum şi pentru ajutorul de care au beneficiat cetăţenii ucraineni refugiaţi în România sau care au tranzitat ţara noastră, arată comunicatul de presă al Guvernului României.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a transmis că Ucraina se poate baza în continuare pe susţinerea României. Totodată, a reiterat sprijinul autorităţilor de la Bucureşti pentru parcursul european al Ucrainei şi al Republicii Moldova, precum şi pentru aspiraţiile euro-atlantice ale Kievului.
Premierul român a transmis dorinţa de a lucra împreună cu autorităţile ucrainene pentru protejarea şi respectarea drepturilor minorităţii române din Ucraina, menţionând, totodată, că aceasta participă activ la efortul de război al ţării, conform sursei citate.
Cei doi înalţi oficiali au exprimat interesul pentru dezvoltarea cooperării în domeniul economic, în special în regiunea transfrontalieră, în proiectele de infrastructură şi în viitorul proces de reconstrucţie a Ucrainei.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x