Premierul Cîţu: Decizia BNR de a nu majora dobânzile arată că această creştere a preţurilor este temporară
Florin Cîţu a precizat că decizia Băncii Centrale de săptămâna trecută de a nu creşte dobânzile arată o creştere temporară a preţurilor generată de mai mulţi factori, inclusiv de natură globală.
„Aici e o discuţie mai amplă despre ce se întâmplă cu preţurile. M-am uitat şi eu, ştiţi că marţi, cred, sau luni Banca Naţională a prezentat raportul asupra inflaţiei. Decizia Băncii Centrale de săptămâna trecută a fost de a nu creşte dobânzile, ceea ce pentru mine arată că această creştere a preţurilor este temporară, pentru că dacă Banca Centrală ar fi crezut că este o creştere a preţurilor care să fie permanentizată ar fi luat o decizie de creştere a dobânzilor, deci avem de acolo un semnal”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat despre declaraţia sa conform căreia un procent de români câştigă peste 3.000 euro lunar şi cum vor putea faţă scumpirii produselor de bază persoanele care au venituri fixe.
Acesta a explicat că a studiat raportul BNR ca să vadă ce a dus la majorarea preţurilor.
„Mai este un comunicat care a fost dat astăzi, pe care dumneavoastră nu l-aţi menţionat. Majorarea materiilor prime reflectate mai ales în preţul intern al combustibililor, ameliorarea condiţiilor de cereri pe plan intern şi global, perturbări ale lanţurilor de valoare adăugată. Ştiţi foarte bine, suntem într-o pandemie şi la nivel global, uşoara depreciere a monedei naţionale în raport cu euro. Cam de aici ar veni cele mai mari creşteri în România. Tot Banca Naţională ne spune: creşterea cotaţiei ţiţeiului este încorporată rapid în preţul combustibililor, deci imediat se vede în România, în timp ce factura la gaze naturale se ajustează cu o anumită întârziere. Deci, ceea ce vedem la pompă revine în special din cauza sau datorită a ceea ce vedem la preţul ţiţeiului la nivel global. Ştim foarte bine că România, chiar şi după această creştere a preţului, şi am văzut această creştere în toată Europa, rămâne cu al doilea cel mai ieftin combustibil din Uniunea Europeană după Bulgaria. Aceste informaţii sunt de la Banca Naţională”, a menţionat prim-ministrul.
El a mai spus că raportul BNR arată şi că traiectoria ascendentă a cotaţiei energiei electrice este alimentată şi de accelerarea tranziţiei verzi pe plan comunitar.
„Asta înseamnă că tranziţia la o energie verde costă şi acest lucru se vede în preţul energiei şi se va vedea şi în perioada următoare. De aceea, în discuţiile mele cu Comisia Europeană, de fiecare dată, am spus că România nu îşi permite acelaşi ritm de tranziţie la energie verde, pentru că avem un cost social mult prea mare, pe care trebuie să îl gestionăm. Şi România va face tranziţia către energia verde, dar într-un ritm mai lent, tocmai pentru că vrem să nu avem aceste creşteri de costuri foarte mari”, a completat premierul.
Şeful Guvernului a mai spus că rata inflaţiei este mare în toată Europa.
„Estonia - 4,9, Ungaria - 5,3, Polonia - 5%, SUA - 5,4. Deci este un fenomen global, dar, repet, faptul că Banca Centrală a menţinut rata dobânzii constantă la ultima decizie şi arată inflaţia care revine sub 3% în orizontul de politică monetară îmi arată foarte clar că este doar o creştere temporară de preţuri, unde veniturile sunt cu creşteri permanente. Şi aici voiam să ajung la următoarea informaţie pe care a dat-o INS astăzi: câştigul mediu, salariul mediu nominal brut a crescut faţă de luna mai, a crescut şi faţă de anul trecut, dar interesant este mediu nominal net, care a crescut faţă de anul trecut cu 7,4% şi chiar cel real creşte cu 3,3%. Având în vedere că această creştere a preţurilor este temporară, dar veniturile cresc permanent, eu cred că lucrurile se vor îmbunătăţi. Repet, când este vorba de evoluţia inflaţiei, de ce se întâmplă cu preţurile, sursa cea mai bună este să ne uităm la ce spune Banca Naţională şi la reacţiile Băncii Naţionale. Dacă Banca Naţională ar fi fost îngrijorată de o explozie a preţurilor, ar fi fost o reacţie a Băncii Centrale. În acest moment nu avem acest lucru”, a conchis Cîţu.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x