Premierul Grindeanu s-a întâlnit cu ministrul Apărări. Au discutat despre programele prioritare ale Armatei

| 09 ian, 20:01

Premierul Sorin Grindeanu a avut luni o întrevedere cu ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, context în care cei doi au discutat despre programele prioritare ale Armatei Române.

"Astăzi am fost la Ministerul Apărării Naţionale (...) pentru o scurtă întrevedere cu domnul ministru Gabriel Leş pentru a discuta cele mai importante puncte de pe agenda ministerului şi programele prioritare ale Armatei Române. A fost o discuţie constructivă şi i-am urat mult succes în îndeplinirea angajamentelor asumate!", a anunţat premierul Grindeanu, într-un mesaj publicat pe Facebook. 

De asemenea, potrivit unui comunicat remis AGERPRES, prim-ministrul i-a reiterat ministrului Apărării prioritatea de a asigura Armatei un buget de 2% din PIB. 

"Am reiterat prioritatea Guvernului de a asigura Armatei, în bugetul pentru 2017, 2% din Produsul Intern Brut, conform angajamentelor asumate de România", a spus Grindeanu, citat în comunicat. 

Prim-ministrul le-a mulţumit militarilor pentru sprijinul oferit populaţiei în aceste zile geroase.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ