Premierul Nicolae Ciucă, despre situaţia pandemiei: ”Am intrat în linie descendentă!”
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miecuri, în şedinţa de Guvern, despre evoluţia pandemiei de COVID-19, că s-a intrat în linie descendentă. ”Am discutat cu domnul ministru Rafila, urmând ca în perioada imediat următoare să avem o analiză cât se poate de concretă şi să venim cu măsuri care să se preteze la nivelul situaţiei concrete”, a spus premierul.
”Am discutat şi am spus public că urmează să desfăşurăm o analiză după data de 15 februarie la nivelul Ministerului Sănătăţii şi al celorlalte instituţii implicate. Au avut loc aceste evaluări, este foarte clar că în momentul de faţă, în ceea ce priveşte valul cinci, am intrat, e o linie descendentă şi am discutat cu domnul ministru Rafila urmând ca în perioada imediat următoare (...) să avem o analiză cât se poate de concretă şi să venim cu măsuri care să se preteze la nivelul situaţiei concrete”, a spus premierul.
Potrivit lui Nicolae Ciucă, ”există foarte multe aşteptări din partea populaţiei”.
”Ieri am avut peste 14.000 de infectări, avem peste 1000 de oameni la ATI, dar (...) există speranţa ca această tendinţă să fie descrescătoare, ceea ce poate să genereze un alt set de măsuri pe care să le avem în vedere la nivel guvernamental”, a mai spus şeful Executivului.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila afirma, luni, că un nou val pandemic va exista, dar nu crede că acesta va pune probleme sistemului de sănătate şi nu va mai afecta viaţa economică şi socială.
Tag-uri:
Nicolae Ciuca, pandemie
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x