Premierul Ponta la România TV: Adrian Năstase este condamnat politic

| 06 ian, 2014

Adrian Năstase este condamnat politic pentru că este victimă regimului Traian Băsescu, a declarat premierul Victor Ponta la România TV.

Premierul Victor Ponta a afirmat luni seara ca Adrian Nastase este o victima a regimului Traian Basescu fiind vorba despre un "condamnat politic" si un caz similar cu cel al fostului premier ucrainean Iulia Timoshenko.

Iata principalele declaratii facute de Victor Ponta la Romania TV:

Despre condamnarea lui Adrian Nastase

Din 2005, Traian Băsescu, prin doamna Macovei și domnul Morar a instituit un sistem bazat pe dosare penale. Poate e o declarație riscantă, dar eu vă spun adevărul. Cred că unul dintre obiectivele lui Traian Băsescu a fost să își doboare prin altfel de metode decât cele politice să își doboare cel mai mare advresar, pe Adrian Năstase.

Adrian Năstase are dreptate. Sentința în cazul său este injustă. Încercăm să schimbăm sistemul Băsescu-Macovei-Morar. Este nevoie ca sistemul să își recapete independența. Asta e părerea mea și mi-o susțin. Nu e prima oară când spun acest lucru.

Eu cred că domnul Silaghi nu avea nicio problemă dacă nu era porpus pentru funcția de ministru. Dosarul a stagnat 11 ani tocmai până în acel moment.

Adrian Năstase, care ne-a bagat în UE și în NATO, este în închisoare, Băsescu, care ne înjura și ne scoate din Europa, e în continuare la Cotroceni.

Macovei și cu Morar au încercat să îmi facă dosare cu Turceni și Rovinari. Blejnar a încercat să îmi facă dosare penale. Consilierii prezidențiali au încercat să îmi facă dosare penale cu plagiatul. Traian Băsescu vrea să îmi facă dosare penale cu Chevron, sau mai știu eu ce. Singurele arme ale lui Traian Băsescu sunt frica și teroarea.

România va deveni o țară normală în decembrie, când Traian Băsescu nu va mai fi președinte.

Despre "destructurarea regimului Basescu"

E important ca toate lucrurile rele, persecutia politica a adversarilor, distrugerea economiei nationale, crizele politice tin de un sistem care s-a mentinut la putere prin mijloace nedemocratice. Acesta e obiectivul numarul unu al USL. Fiecare proiect de lege atacat de Basescu, contestat la Curte de mai multe ori, fiecare reduta pe care Basescu o pierde...

Azi a fost o infrangere pentru Basescu, e suficient sa vezi ziarele Basiste despre alegerile de la CSM. La CCR au ramas doar trei. Toate aceste lucruri au tinut cont de un singur lucru, cum sa ramana Basescu la putere.

E o batalie de zi de zi, ora de ora, in care timpul trece in defavoarea lui Basescu. Avem obligatia sa indreptam toate aceste lucruri care au facut rau Romaniei.

De guvernare

Sunt mult mai putine decat cele date de guvernul Boc. O parte importante sunt legate de acordul cu FMI si cu UE. Avem nenumarate cazuri de contestare la CCR de catre PDL, dupa care le contesta Basescu pe acelasi mod, orice lege adoptata de parlament prin blocajului creat de Basescu dureaza la 6-7 luni.

Avem un blocaj si un sabotaj prin care Basescu nu castiga nimic dar noi pierdem un an. La Legea referendumului este un caz clar, s-a publicat in decembrie, calculat sa nu se poata, aproape patologic pentru presedinte, sa vina sambata noaptea la 23.55.

Despre relatia cu Basescu

Intrebare: Ce inseamna "un dictator paranoic" si gasca de adulatori?

Inseamna acei consilieri prezidentiali platiti din bani publici si care fac niste atacuri aberante, in rest se ocupa cu partidul. Ma refer la cei din propaganda presedintelui, obisnuiti cu functiile publice.

Intrebare: Puteti da un nume?

Da, pot, dar nu are rost, pana la urma, eu ma bat cu stapanul, nu cu cainii. Cred in continuare ca Basescu e un personaj iresponsabil, care va face in continuare mult rau, pana la finele mandatului.

Din pacate, CCR in 2012 a decis impotriva vointei cetatenilor sa pastreze acest personaj in functie si eu am obligatia sa limitez pagubele acestui personaj iresponsabil. Pentru mine 2014 va fi momentul incheierii tranzitiei de la comunism la o societate democratica.

Orice va veni dupa el, Antonescu, Predoiu, nu va mai proveni din scoala securitatii de dinainte de '89. 25 de ani ne-au trebuit sa inchidem aceasta perioada.

Intrebare: De ce nu rupeti pactul?

Pentru ca in continuare voi respecta ideea de institutie a presedintelui. Ca intamplator o ocupa un om nedemn e un necaz al istoriei, dar institutiile trebuie respectate. Eu incerc de fiecare data sa deblochez situatiile de conflict, sa vin cu solutii.

Am discutat si mi spunea despre manifestantii de la Rosia Montana, cum e posibil sa ii lasati sa vina, de ce nu i-ati amendat? Acum o saptamana, cand erau la guvern, spuneati ca sunt proteste curate, acum nu mai sunt curate?

Am vazut azi la CSM, a descoperit in 2014 ca nu e bun codul penal, ca trebuie sa-l schimbam. Mi-am adus aminte ca a fost adoptat prin angajarea raspunderii guvernului de Emil Boc, la cererea presedintelui Basescu. Primul conflict ca ministru cu Traian Basescu a fost legat de faptul ca i-a cerut lui Boc sa-si asume raspunderea pe acest Cod.

Acum un an, cand a intrat in vigoare codul de procedura civila, presedintele a spus sa nu-l mai amanam, Asa va fi si cu Codul Penal. Unul din lucrurile cele mai rele ca de fiecare data totul s-a legat de interesul de azi al dl Basescu. Viitorul presedinte nu mai trebuie sa fie jucator.

Despre schimbul de replici al lui Basescu cu procurorul general

S-a obisnuit de cand cu dl Daniel Morar, nu se va mai intampla acest lucru, viitorul presedinte nu trebuie sa mai sune procurorii. Presedintele nu poate fi si premier, si procuror sef, si sef al parlamentului, s-a terminat cu asta. Ideea cu Basescu care e tot s-a dovedit un faliment urias pentru Romania si oamenii au dovedit-o la vot.

Despre amnistie si gratiere

Legat de legea aministiei si gratierii, am stiut. Nu se poate da OUG, ar fi neconstitutional. Nu se pune problema, aministia se referea la infractiuni fara violenta si nu la coruptie. Totul a fost o gogoasa de propaganda. O sa vedeti ca toate tarile au in politica penala pentru fapte fara coruptie si violenta exista aministia.

Intrebare: Va trece legea in parlament?

In masura in care nu exista sprijin politic evident ca nu va trece.

Despre taxa pe motorina

Nu se poate face nicio rectificare pana la 1 iulie. Pe 30 iunie tragem linie, vedem cat avem venituri si cheltuieli si daca exista discrepanta. O sa vedem daca va fi nevoie sa facem vreo rectificare negativa sau nu. Am incheiat acest an cu un deficit de 2,5% din PIB. Avem crestere economica mai mare decat cea prognozata, 2,7.

Pe ultimul trimestru, dupa reorganizarea ANAF, a fost in vara o cadere foarte mare, legata si de niste venituri bugetare previzionate gresit, profituri de la BNR si bancile comerciale. In ultimul trimestru incasarile au revenit la previziuni si ANAF merge unde trebuie, la alcool, fructe, tigari, si la firmele in insolventa pentru a evaziona fiscul, si nu doar Realitatea TV. Colectarea a crescut anul trecut, am avut un buget mai mare, am avut venituri mai mari, si deficit mai mic.

Despre TVA

La paine rezultatele sunt pozitive, inseamna ca pe masura ce reusim sa avem alte resurse in buget vrem sa extindem acest lucru, la legume fructe, la carne. As fi populist sa spun ca in 2014 putem scadea cu 5 puncte TVA. Ce cred ca putem e reducerea CAS din semestrul II, cu 5 % la angajator. Astfel se pot da salarii mai mari.

Despre pensii

In 2014 cresterea e 3,76%, mai mult de atat nu. Pentru 2015 cred ca trebuie sa gasim sistemul prin care pensiile mari sa ramana pe loc si cele mici sa creasca. Ii dam mai mult celui care are mai mult. Varianta este un gen de taxa de solidaritate, poate o sa reusim, am mai discutat, a cazut. In programul de guvernare aveam trei trepte de impozitare, dar e o decizie politica pe care nu o putem lua decat in USL. Nu exista consens si pana nu avem consens nu va lua guvernul o astfel de decizie.

Ma gandesc ca in 2015 cu un presedinte nou ales, cu o majoritate mai putin agitata de alegeri, se pot face si alte reforme importante.

Despre Codul Rutier

Evident ca imi doresc un cod rutier mai dur, mai clar, si mai ales care sa ne dea posibilitatea sa-i urmarim pe cei care incalca legea, acum politia da amenzi si nu le incaseaza. Sunt convins ca Parlamentul il va aproba. Azi cred ca a expirat termenul de depunere contestatii pentru Comarnic - Brasov si in martie aprilie se formeaza santierul pentru autostrada.

Am avut multi prieteni care au fost acolo de sarbatori si mi-au spus ca a fost un infern. Infernul nu va inceta decat cand avem autostrada. Eu am explicat foarte clar ca practica internationala are o limita de infractiune 0,5 la alcoolemie dar pana in 0,2 nu e nici macar contraventie.

Daca ii combatem foarte dur pe cei peste 0,5, s-ar putea sa fie mai eficient. E parerea mea si eu in acest sens voi vota. Daca incepem cu populismele ca lasam oamenii sa bea... daca scapam de populism cred ca asa va trece.

Despre alegerile prezidentiale

Eu si PSD l-am voatat candidat pe Crin Antonescu, ne-am vazut azi dimineata. E foarte importanta, chiar daca PSD ia 2 mil de voturi, nu sunt ale mele, cei doua mil de votanti trebuie sa fie ei convinsi de Crin Antonescu. E foarte important ca acest profil, pe care il sprijinim ... ori opinia mea e ca oamenii vor un presedinte total diferit de Basescu.

Despre un congres USL

E o prostie, nu exista congres USL. Nu se pune problema, se pune problema daca e nevoie, eu am discutat cu Crin azi si mi-a spus nu are niciun sens. Sunt lucruri importante ce tin de activitatea guvernului, nu am de ce sa ma plang de vreun ministru liberal. Lucrez foarte bine in guvern, toate lucrurile importante in Parlament, USL a fost unit.

Putem trece cu bine testul al europarlamentare atat PSD cat si PNL, si asta am si discutat azi, putem avea niste obiective comune pentru Europa. Romania pana acum nu a contat in Europa, Basescu isi rezolva problemele personale si pleca, la ultimele consilii nici macar nu a luat cuvantul.

In 2014 se schimba presedintele CE, comisarii europeni. Romania, a saptea tara din UE, trebuie pentru prima oara sa aiba o voce clara si un castig din aceste negocieri politice intre cei 28 de membri ai UE. La Europarlamentare avem niste adversari comuni, Basescu, partiduletele lui, o sa umble cu doamna Udrea si cu dl Tolomac prin toata tara. Pe 31 ianuarie avem comitet executiv, pana atunci decidem si aliantele si lista de candidati.

Intrebare: Care e cel mai puternic al lui Antonescu in prezent?

Sper sa nu se supere Crin, eu cred ca singurul adversar al lui Crin Antonescu este Crin Antonescu, altfel nu are cum sa piarda.

Intrebare: Dar despre Mircea Geoana?

A reveni intr-un front al PSD in care e foarte util, pe probleme de politica externa, si eu am incercat sa arat ca pot trece peste lucruri personale si sa lucrez cu toti oamenii care pot aduce ceva in plus.

Despre descentralizare

Dl Mazare a candidat in ultimele alegeri cu un proiect clar care prevedea implicarea mai puternica a primariei in dezvoltarea Portului Constanta, un lucru cu care sunt de acord. Pentru dezvoltarea potentialului urias, in special spre est, spre China, Turcia, trebuie un management intre guvern, autoritate locala si privat.

E o problema daca putem avea un proiect comun si daca suntem toti trei de acord, primar, ministrul transporturilor si eu, putem merge la listarea pe bursa. Evident, fiecare vrea sa fie cat mai prezent.

Despre relatiile partidelor in teritoriu

PNL este aliat cu PDL in mai multe judete. Azi, in discutia cu Crin, se punea problema ca acolo unde sunt probleme sa intervenim de la nivel central pentru respectarea intelegerilor din USL.

Aici e vorba de negociere politica, ideea e sa facem o mediere la nivel central, sunt si alte probleme in teritoriu, pornind de la principiu ca alianta de la centru trebuie sa functioneze si la nivel local. Evident, noi vom cere ca peste tot USL sa insemne USL si PSD sa isi respecte angajamentul fata de colegii liberali.

Nu pot duce la ruperea aliantei, USL s-a format intr-un proiect de sus in jos, nimeni din teritoriu nu voia la inceput USL.

Despre candidatul USL la Cotroceni

Intrebare: Daca USL se rupe, pe cine vedeti candidat?

Mi-as dori sa nu fiu eu. Am pornit cu proiectul de a schimba regimul Basescu, si inca nu l-am schimbat, si am un anumit proiect pentru Romania ca premier, am indeplinit o parte, si vreau sa indeplinesc si restul. Evident ca cel mai puternic contracandidat al USL va fi dl Predoiu, restul sunt niste caricaturi, sincer, fara nicio valoare. Partidul nu imi cere sa candidez, impreuna decidem.

Intrebare: Ce mesaj are pentru romani la inceputul anului?

In mod sigur 2014 va fi mai bun. 2013 a fost mai bun decat 2012. Oamenii vor trai mai bine, si un sistem care a distrus Romania se va incheia in decembrie, asa incat 2014 va fi un an foarte bun. E important ca sistemul domniei sale sa fie schimbat, regimul Basescu, nu persoana Basescu.

Despre redevente

Conforma contractului de privatizare (pentru Petrom), anul acesta expira cei zece ani in care Romania s-a obligat sa nu modifice redeventa. La final de an putem avea in vigoare noua lege a redeventelor, care sa aduca venituri mai mari dar in acelasi timp sa nu goneasca investitorii.

O redeventa la nivel european, care sa faca atractiva Romania, dar sa aduca si venituri pentru stat. Daca esti doar populist si faci ca Hugo Chavez, pui redeventa 90%, pleaca toate firmele private, nu doar OMV. Ideea e sa mergi pe o medie europeana.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ