Premierul Ponta ne linişteşte, închiderea robinetului rusesc de gaze nu afectează România
În ciuda ameninţărilor mai mult sau mai puţin voalate făcute de Vladimir Putin privind o posibilă sistare a gazului rusesc către Europa, România nu are motive de îngrijorare în această privinţă. Premierul Victor Ponta a dat asigurări în acest sens, doar 25% din consumul intern al ţării noastre provenind din import.
Reacţia premierului vine în contextul scrisorii pe care preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a trimis-o liderilor europeni din 18 ţări, pentru a-i avertiza în legătură cu riscurile economice pe care criza ucraineană le are asupra livrărilor de gaz rusesc. Ţări precum România, Republica Moldova, Turcia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Macedonia, Cehia, Polonia, Franţa, Germania, Croaţia, Bosnia-Herţegovina, Grecia, Serbia, Bulgaria, Austria şi Italia, au găsit în căsuţa poştală scrisoarea trimisă de preşedintele Rusiei. Acesta consideră că economia Ucrainei se află pe o pantă descendentă, îndreptându-se spre incapacitate de plăți, Putin avertizând că în acest caz, grupul rus Gazprom va fi nevoit să treacă la plata în avans pentru livrările de gaze destinate Ucrainei, iar în cazul în care condiţiile de plată nu vor fi respectate, livrările de gaze să fie oprite sau limitate.
Dincolo de adevăratul mesaj care se ascunde în spatele scrisorii lui Vladimir Putin, rămâne problema pe fond a dependenţei Europei faţă de gazul importat din Rusia. Vestea bună pentru ţara noastră este că România, faţă de alte ţări din regiune, ar fi afectată cel mai puţin dacă Rusia ar decide să întrerupă furnizarea de gaze. A spus-o chiar Victor Ponta, explicând totodată că în ceea ce priveşte consumul intern de gaze, România depinde de importurile ruseşti într-o proporţie de doar 25 %.
“România, faţă de alte ţări din regiune, care depind sută la sută de importul de gaze din Rusia, are o dependenţă scăzută. O medie de 25% din gazul pe care noi îl consumăm se importă din Rusia. Fiind o iarnă foarte caldă, acum avem rezervele necesare pentru o perioada mai lungă de timp, însă evident că dacă vorbim de o situaţie, de o criză de săptămâni sau de luni, nu este niciun fel de pericol, nici pentru populaţie, nici pentru industrie”, a declarat premierul în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Piteşti.
Pe de altă parte, pentru a evita pe viitor astfel de situaţii, premierul consideră necesar ca România să-şi dezvolte capacităţile de extracţie. În scenariul unei crize prelungite, este clar că ţara noastră trebuie să investească mai mult pentru a-şi mari capacităţile de a avea o producţie internă. O producţie convenţională, o producţie bazată pe zăcămintele din Marea Neagră, dar şi o producţie bazată pe gazele neconvenţionale – opţiune care ar trebui privită din ce în ce mai serios, în contextul enunţat mai sus.
România trebuie să transforme aceste ameninţări în oportunităţi. Explorările pentru gazele de şist, zăcămintele descoperite în Marea Neagră reprezintă argumente pentru ca România să-şi continue drumul către independenţa energetică. Un obiectiv care ar putea fi atins undeva în jurul anului 2019-2020, după cum a declarat zilele acestea ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.
România are şansa de a-şi asigura singură consumul de gaze şi să devină chiar un jucător important în regiune, prin posibile exporturi către Bulgaria sau Republica Moldova. Important este cum va alege România să îşi joace această şansă.
Ştirile orei
Este de interes national sa fim corect informati si sa stim ce alegem din ceea ce vedem pe micile ecrane sau ce citim in presa!!!
Ce vedem la aceste doua televiziuni decat dezimformare si manipulare???
Cum este posibil ca doi dintre cei mai mari infractori sa aibe la dispozitie spatiu de difuzare care continuu minte si manipuleaza....Asa ceva nu este admis cu atat mai mult cu cat informatia deformata transmisa este platita de consumator! Ce cumpar? Un fals? Si statul nu ma apara cand constati la fiecare minut cum sunt furat??? sa lasam hotii sa manipuleze si sa vina din nou sa fure doar pentru ca si-au creat instrumente de manipulare??? Antena 3 si Romania Tv astea sunt: Instrumente prin care niste hoti pun la cale jafuri de proportii nationale.