Premierul Ponta: Ştiu de o întâlnire Băsescu-Antonescu, probabil că vom avea un nou ministru

| 20 iul, 2013

Premierul Victor Ponta a declarat că este informat despre o întâlnire care are loc sâmbătă între preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi şeful statului şi crede că în urma acestor discuţii va exista o decizie privind viitorul ministru al Transporturilor.

"Ştiu de o întâlnire între preşedintele ţării şi preşedintele Senatului şi probabil că în urma acestei întâlniri vom avea o decizie referitoare la viitorul ministru al Transporturilor. Propunerea mea o cunoaşteţi, însă fiind vorba despre o decizie politică până la urmă, ţinând de un minister important, cred că e un lucru foarte bun ca preşedintele ţării şi preşedintele PNL să aibă şi o discuţie pe această temă", a afirmat sâmbătă Victor Ponta, înainte de începerea ceremoniei dedicate Zilei Aviaţiei, potrivit Agerpres.

Primul ministru a precizat că a avut vineri seara o întâlnire cu Crin Antonescu şi că, în mod firesc, va mai avea o întâlnire cu copreşedintele USL.

Preşedintele Senatului şi al PNL, Crin Antonescu, are sâmbătă dimineaţă o întâlnire la Palatul Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu. Cel mai probabil discuţiile dintre cei doi se axează pe desemnarea viitorului ministru al Transporturilor.

Nu în ultimul rând, premierul Ponta le-a urat 'La mulţi ani' aviatorilor români cu ocazia Zilei Aviaţiei şi tuturor românilor ce-şi serbează ziua onomastică de Sfântul Ilie.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri că doreşte să mai reflecteze cu privire la numirea lui Ovidiu Silaghi la conducerea Ministerului Transporturilor, punctând că vrea să aibă o discuţie şi cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, pe această temă. 'Să vedem. Mai reflectez. Nu vă ascund că aş vrea foarte mult să discut şi cu Crin Antonescu - înţeleg că se întoarce în acest weekend - şi aş vrea să găsim o formulă care să fie o formulă bună. Voi vedea dacă şi dânsul menţine propunerea, dar aş vrea să discut şi cu Crin Antonescu', a spus şeful statului.

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat joi speranţa că preşedintele Traian Băsescu îi va da un răspuns pozitiv cu privire la nominalizarea liberalului Ovidiu Silaghi în postul de ministru al Transporturilor, afirmând că altminteri va trebui făcută o nouă propunere.

"Marţi am vorbit cu preşedintele. Mi-a spus că până la sfârşitul săptămânii îşi va spune punctul de vedere. Ştiţi foarte bine, conform deciziei Curţii Constituţionale poate să refuze. Eu aş vrea să evităm momentul în care propun un ministru şi-l refuză preşedintele. Nu s-a întâmplat, deşi am avut relaţii destul de furtunoase în anumite perioade. Am preferat să-l informez eu şi să aştept punctul de vedere al preşedintelui. Sper să fie pozitiv, dacă nu va fi pozitiv, în mod sigur trebuie să facem o altă nominalizare", a spus Victor Ponta la Digi 24.

El a relatat că i-a prezentat preşedintelui hotărârea judecătorească prin care cercetarea care îl viza pe Ovidiu Silaghi, acuzat de Agenţia Naţională de Integritate de incompatibilitate, s-a clasat.

Întrebat dacă, în opinia sa, preşedintele va accepta propunerea lui Silaghi în postul de ministru al Transporturilor, Victor Ponta a refuzat să se pronunţe anticipat. El a spus că, dacă şeful statului va respinge propunerea, cel mai probabil îi va prezenta o altă nominalizare.

"Probabil că voi face o altă nominalizare. Reţin însă din decizia CCR că preşedintele poate refuza o dată, dar justificat. Şi sigur că având în vedere decizia Curţii de Apel, eu nu cunosc un alt impediment pentru domnul Silaghi, de aceea nu am refuzat propunerea colegilor de la PNL", a spus Ponta.

El a pledat pentru "reguli clare" care să prevadă în ce moment un demnitar anchetat trebuie să renunţe la funcţie.

"Poate că trebuie stabilit care e limita: dacă un procuror te acuză, are până la urmă aceeaşi valoare juridică cu apărarea avocatului (...). Dacă zici imediat ce te acuză un procuror, o să te trezeşti la un moment dat că trebuie să faci schimbări în fiecare zi. Însă în momentul în care ai o hotărâre a unui judecător, chiar dacă nu este definitivă - în cazul domnului Fenechiu nu e definitivă - în acel moment nu mai poţi să ocupi nicio funcţie publică. Eventual în cazul în care eşti achitat ulterior într-o cale de atac, să revii în funcţie", a spus Ponta.

Întrebat dacă în prezent ar mai accepta ca o persoană care are probleme cu justiţia să facă parte din Guvern, premierul a răspuns că şi atunci când l-a nominalizat pe Relu Fenechiu pentru postul de ministru al Transporturilor a ezitat mult.

"Nu ştiu, sigur că am ezitat mult şi înainte să-l numesc pe domnul Fenechiu. Pe de altă parte, nu regret că l-am numit. (...) N-a fost achitat, motiv pentru care a şi plecat din funcţie imediat", a spus Ponta.

În opinia sa, cazul fostului ministru al Transporturilor, condamnat la cinci ani de detenţie, nu va fi reflectat în următorul raport din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, afirmând că plecarea imediată a lui Fenechiu din funcţie "e un lucru de normalitate".

Premierul Victor Ponta declara joi dimineaţă că încă nu i-a trimis preşedintelui Traian Băsescu propunerea pentru noul ministru al Transporturilor, dar a spus că va avea o nouă discuţie cu şeful statului pe această temă. Întrebat dacă aşteaptă un răspuns până vineri, cel târziu, premierul a răspuns: "Până luni trebuie să ştim foarte clar".

Premierul a discutat marţi cu preşedintele Traian Băsescu despre posibilitatea numirii liberalului Ovidiu Silaghi în postul de ministru al Transporturilor, rămas vacant săptămâna trecută, după revocarea lui Relu Fenechiu. Preşedintele Băsescu i-a răspuns că se mai gândeşte.

Silaghi a mai deţinut postul de ministru al Transporturilor în Cabinetul Ponta I, dar el nu a mai fost cooptat în Guvernul format după alegerile din 9 decembrie 2012, întrucât fusese acuzat de Agenţia Naţională de Integritate de incompatibilitate, neputând justifica aproximativ 45.000 de euro din declaraţia de avere.

Pe 14 aprilie, el a anunţat că a câştigat procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat pe 12 iulie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul ''Transformatorul'' la cinci ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Preşedintele Băsescu a semnat tot pe 12 iulie decretele de revocare din funcţie a lui Relu Fenechiu şi de desemnare a premierului Victor Ponta ca ministru interimar al Transporturilor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ