Premierul Tudose, CONVOCAT de PNL să dea socoteală în Parlament
PNL îl va chema în Parlament pe premierul Mihai Tudose la "Ora Guvernului", pentru discuții pe diferite chestiuni de natură economică, fiscală și bugetară, a anunțat luni președintele liberalilor, Ludovic Orban.
"Văzând că practic Mișa este un fel de băiat de minge pe la Guvern și analizând gravitatea situației economice și mai ales gravitatea situație create în economie ca urmare a anunțurilor practicate de oficialii guvernamentali care au declanșat efectiv aproape o formă de terorism asupra încrederii firmelor și cetățenilor în Guvern și în activitatea economică, am hotărât să uzăm de prerogativa guvernamentală pe care o avem la 'Ora Guvernului' — și anume la prima întrunire în care noi, ca PNL, putem la 'Ora Guvernului' să convocăm la Parlament oficiali guvernamentali — îl vom convoca pe premierul Tudose pentru a da seamă pentru situația economică dezastruoasă, pentru situație bugetară, pentru amenințările pe care le aruncă în fiecare zi asupra firmelor și asupra mediului economic activ și mai ales să dea seamă pentru declarațiile inepte pe care le-a făcut și apropo de bănci și Pilonul II de pensii și, în general, referitoare la diferitele chestiuni de natură economică, fiscală și bugetară", a spus Orban, după ședința Biroului Executiv al PNL, citat de Agerpres.
El a arătat că PNL va uza de toate căile procedurale privind activitatea unor miniștri.
"Vom uza de toate căile procedurale pe care le avem pentru a încerca să oprim activitatea unor miniștri sau pentru a-i determina și să dea explicații publice pe care nu le dau de bunăvoie în fața societății — convocări în fața comisiilor de specialitate, moțiuni simple, comisii de anchetă, convocări în fața plenului — în funcție de toate pârghiile procedurale pe care le avem la dispoziție", a susținut liderul liberal.