Premierul Tudose şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au "descins" la Consiliul Naţional al Sanitas
Primul-ministru Mihai Tudose, alături de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ministrul Sănătăţii Florian Bodog şi vicepremierul Marcel Ciolacu au ajuns la şedinţa Consiliului Naţional al Federaţiei sindicale Sanitas, care se desfăşoară la ora transmiterii acestei ştiri.
Prezenţa celor patru demnitari la reuniunea sindicatului din sănătate survine în condiţiile în care angajaţii din domeniul sanitar sunt nemulţumiţi de cuantumul majorărilor salariale pe care le vor primi.
Peste 5.000 de angajaţi din sistemul sanitar au protestat, pe 19 octombrie, nemulţumiţi de eliminarea sporurilor şi de transferul contribuţiilor sociale. Liderii de sindicat au avut discuţii cu reprezentanţii Guvernului, pentru a îşi exprima nemulţumirile.
Federaţia Sanitas a anunţat, după negocierile de la Guvern, că nu va renunţa la proteste. "Problema noastră era că după aplicarea regulamentului de sporuri, oamenii pierdeau indiferent cum se aplica legea. Ei invocau secretare şi alte persoane care au mulţi bani la sporuri. Ministrul va trimite în ţară un control, ca să vadă cum stau lucrurile. Acest control va scoate în evidenţă locurile unde sunt banii prost împărţiţi. După părerea mea, nu sunt prost împărţiţi ci aşa a fost legea. Ori dăm la toţi 10%, 20 sau 30, ori reglăm în locurile unde au pierdut. Sunt medici care fac gărzi, nu poţi să le dai la fel sau mai puţin precum celui care nu face gardă. Banii din lege sunt legaţi de sporurile pe care ei nu le-au luat în seamă. În mare, discuţia a fost ok, atât timp cât ne-au lăsat pe noi să găsim soluţiile. Nu vom renunţa la proteste. Joi facem Consiliu Naţional şi (..)dacă vedem că nu ne-am înţeles cu ei, că nu câştigam nimic şi că a fost o minciună, atunci grevă", a declarat, joia trecută, Leonard Bărăscu, preşedintele Sanitas.
Principalele solicitări ale Federaţiei SANITAS din România sunt: eliminarea plafonului de 30% pentru sporurile specifice sistemului sanitar şi de asistenţă socială; aplicarea integrală a creşterilor salariale pentru TOŢI angajaţii din sănătate şi asistenţă socială, începând cu 1 martie 2018; renunţarea la creşterea normei de bază (gărzi suplimentare obligatorii) pentru medici; renunţarea la transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, deoarece acesta va anula creşterea salarială de 25% prevăzută de lege; acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă întregului personal din sănătate şi asistenţă socială, inclusiv personalului TESA; acordarea tichetelor de masă pe tot parcursul anului 2018; negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate.
Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a declarat, referitor la nemulţumirile protestatarilor din sistemul medical, că faptul că aceşti angajaţi „se plâng” de salariile pe care le au şi vor „mai mult decât au primit” ţine de „un alt mod de abordare a lucrurilor”.
„Prioritatea Guvernului a fost medicul şi asistenţii medicali şi nu au fost neglijate nici celelalte categorii. Faptul că se plâng şi vor mai mult decât au primit ţine de alt mod de abordare a lucrurilor”, a comentat ministrul protestul sindicaliştilor din sănătate din 19 octombrie.