Premierul Victor Ponta doreşte să meargă la Moscova în 2014

| 23 oct, 2013

După ce a fost la Beijing şi în aceste zile la Washington, premierul Ponta intenţionează să efectueze o vizită în 2014 şi la Moscova.

'O vizită a unui reprezentant al statului român în aceste capitale, Washington, Berlin, Beijing - va fi la un moment dat şi Moscova, pentru ca este tot o mare putere mondială - cred că este foarte importantă. Toată lumea vrea să ştie ce va fi în România după ce este clar că o epocă politică, cea a domnului Băsescu, s-a încheiat', a declarat Ponta, miercuri, la Antena 3.

Întrebat când intenţionează să meargă la Moscova, şeful Executivului, care se află într-o vizită la Washington, a spus că anul viitor.

Ponta a mai subliniat că preşedintele Traian Băsescu şi-a pierdut legitimitatea de reprezentant al României, odată cu referendumul pentru suspendarea sa.

'Traian Băsescu şi-a pierdut anul trecut legitimitatea de reprezentant al României când 90% din români au votat să plece acasă, chiar dacă a rămas în funcţie. Deci, pe baza legitimităţii date de oameni, am vrut să sparg acest monopol, să arăt foarte clar că România nu înseamnă nici vorbă doar Traian Băsescu sau doar oamenii săi, ci înseamnă multe alte lucruri. Răspunsul din partea opusă - fie că a fost vorba de Germania, de China, acum, de Statele Unite ale Americii , a fost: da, vrem să ne întâlnim, vrem să vedem care este viziunea. Chiar cu asta a început ieri discuţia cu vicepreşedintele Biden - ce vrei tu să faci pentru România în anii care urmează?', a mai subliniat premierul, în contextul vizitei sale în SUA

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ