Premierul Victor Ponta, în vizită oficială în Finlanda şi Lituania
Premierul Victor Ponta se va afla, luni şi marţi, în vizite oficiale în Finlanda şi în Lituania, având ca obiectiv consolidarea dialogului politic, dinamizarea cooperării economice şi asigurarea unei coordonări permanente pe teme europene.
'Cele două vizite au ca obiectiv consolidarea dialogului politic bilateral la nivel înalt, dinamizarea cooperării, în special în domeniul economic, şi asigurarea unei coordonări permanente pe teme europene, în contextul în care Lituania deţine în prezent Preşedinţia Uniunii Europene, iar Finlanda va face parte din ţările alături de care România va asigura Preşedinţia UE în 2019', a informat biroul de presă al Guvernului.
De asemenea, vor fi discutate subiecte de actualitate de pe agenda europeană şi internaţională: aspecte legate de viitorul Europei, situaţia economică la nivelul UE, combaterea şomajului, în special în rândul tinerilor, agenda digitală, inovarea şi cercetarea, competitivitatea la nivelul UE, pregătirea summit-ului de la Vilnius, privind Parteneriatul Estic, relaţia transatlantică.
În cadrul vizitei în Finlanda, Victor Ponta va avea întrevederi cu omologul său Jyrki Katainen şi cu preşedintele Parlamentului, Eero Heinaluoma. De asemenea, primul-ministru va participa la un Forum economic organizat de FINPRO şi împreună cu ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică Mihnea Costoiu va lua parte la conferinţa pe educaţie Helsinki -Bucureşti, organizată de universitatea Aalto din Finlanda.
În Lituania, Primul-ministru Victor Ponta va avea convorbiri cu omologul său lituanian Algirdas Butkevicius şi cu preşedintele Parlamentului lituanian, Vydas Gedvilas. Premierul se va întâlni, de asemenea, şi cu reprezentanţii oamenilor de afaceri din Lituania.
Din delegaţia care îl va însoţi pe primul-ministru vor face parte ministrul delegat pentru infrastructură şi investiţii, Dan Şova, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, secretarii de stat George Ciamba, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, şi Bogdan Tohăneanu, din Ministerul de Interne.