Victor Ponta prezintă astăzi, în Parlament, Acordul de Parteneriat 2014-2020. Ce conţine documentul
Prim-ministrul Victor Ponta şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, vor prezenta marţi, în faţa Camerei Deputaţilor, “Acordul de parteneriat între România şi UE privind mecanismul financiar multianual 2014-2020”.
„Mâine (marţi, n.r.), împreună cu ministrul Eugen Teodorovici, voi prezenta Camerei Deputaţilor, după aceea dacă va fi cazul şi la Senat, stadiul actual al Acordului de parteneriat între România şi UE privind mecanismul financiar multianual, bugetul 2014-2020”, a anunţat luni premierul Victor Ponta.
De asemenea, el a infirmat informaţiile potrivit cărora acordul ar fi fost respins de structurile europene. „Acordul de parteneriat 2014-2020 nu a fost niciodată respins, pentru că nu a fost niciodată trimis.
Acordul se trimite în cursul lunii octombrie-noiembrie de către toate statele membre (n.r.: ale UE). Nu a trimis nicio ţară proiectul de acord. Este un document agreat care va fi semnat“, a mai spus Victor Ponta.
În cadrul dezbaterilor din plen, grupurile parlamentare PNL şi PSD din Camera Deputaţilor vor avea la dispoziţie câte 10 minute pentru comentarii şi întrebări, iar celelalte grupuri câte cinci minute. „Grupurile parlamentare trebuie să-şi aleagă un singur vorbitor care pune întrebările şi face comentariile pe parcursul a 10 minute, cele două grupuri mari şi câte cinci minute pentru toate celelalte grupuri“, a declarat luni secretarul Camerei, Niculae Mircovici.
Luni, Ministerul Fondurilor Europene a organizat a cincea reuniune a Comitetului Interinstituţional pentru Acordul de Parteneriat, în cadrul căreia a fost discutată prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020. La 1 octombrie, documentul a fost publicat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, urmează ca documentul să fie transmis Comisiei Europene, la nivel informal, deoarece nu au fost încă stabilite regulamentele privind modul în care vor fi implementate fondurile europene în următoarea perioadă. Potrivit precizării ministerului, documentul “stabileşte modalitatea în care vor fi concentrate investiţiile din Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii pentru a promova competitivitatea, convergenţa şi cooperarea”.
Acordul de Parteneriat 2014-2020