Presa din România, iarăși victima ”drobului de sare”

Din păcate însă, deși toată lumea critică respectivul act normativ, prea puțini s-au ostenit să verifice cu atenție situația de fapt. Pentru că, dacă ar fi făcut-o, ar fi putut constata că situația este complet diferită.

Totul a pornit de la OUG 34/2006 și de la legislația conexă, care stabilește cadrul normativ în care se desfășoară achizițiile publice. De-a lungul timpului au apărut numeroase semne de întrebare în legătură cu modul de desfășurare al acestor achiziții. Iar în multe cazuri, aceste semne de întrebare au condus chiar la deschiderea unor dosare penale, sub suspiciunea că sistemul ar fi fost viciat.

Problemele din sistemul achizițiilor publice au proliferat în ciuda faptului că Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) ar fi trebuit să vegheze de principiu ca sistemul să funcționeze eficient și corect. Din nefericire însă, în loc să rezolve deficiențele, ANRMAP s-a dovedit de multe ori a fi chiar o parte a problemei.

Astfel, chemată să clarifice legea, ANRMAP a oferit de foarte multe ori interpretări atât de laxe, încât reglementările sale au devenit o adevărată mană cerească pentru cei care au încercat să ”fenteze” sistemul prin aplicarea viciată a OUG 34/2006 și a întregii legislații conexe. Și toate acestea, la adăpostul legii.

Pentru că ANRMAP și-a exercitat de fiecare dată atribuțiile în limitele cadrului legal și, cel puțin aparent, în baza acestuia. Numai că normele de aplicare ieșite din laboratoarele ANRMAP au fost de fiecare dată atât de complicate și de ambigue, încât implementarea lor corectă era aproape imposibilă, chiar și dacă ar fi existat intenție în acest sens.

Și de foarte multe ori, intențiile au fost exact contrare. De-a lungul guvernărilor PDL-iste, achizițiile statului au reprezentat portița prin care s-au scurs sume impresionante de bani către firmele clientelei politice, care au reușit astfel să prospere în vremuri de criză. Iar în timp ce conturile acestor firme s-au rotunjit, vistieria statului a devenit tot mai goală, populației i s-a cerut să suporte măsuri extrem de dure de austeritate și sectoare cheie precum sănătatea sau educația au fost subfinanțate până la limita subzistenței.

Ba mai mult, sistemul plin de găuri al achizițiilor publice a făcut ca până și de puținii bani alocați acestor sectoare să beneficieze tot firmele clientelei politice. Aceasta în timp ce, în multe cazuri, serviciile sau bunurile achiziționate au fost complet necorespunzătoare și nu își puteau justifica în niciun fel prețul la care fuseseră achiziționate.

Toate acestea s-au întâmplat sub atenta supraveghere a ANRMAP, instituție care, deși a fost bine gândită inițial, a devenit, pe parcursul ”carierei” sale, principalul ajutor al celor care au vrut să interpreteze legea de o manieră distorsionată.

Și, chiar dacă ANRMAP a fost de multe ori acoperită de litera legii în modul în care a gestionat sistemul achizițiilor publice este evident pentru oricine că spiritul normelor legale nu a avut niciodată în vedere reglementarea încheierii unor contracte cu totul "sectoriale", care vizează mărunțișuri cum ar fi măturile, sau pixurile utilizate într-o instituție publică. Numai că, în mod paradoxal, în timp ce a creat (voluntar sau involuntar) portițe pentru ca sute de milioane de euro să ajungă nu în conturile celor care ofereau cel mai bun preț de achiziție, ci în al celor care aveau relațiile cele mai sus-puse, ANRMAP a reglementat cu toată strășnicia contractele pentru astfel de consumabile.

Ca urmare, s-a ajuns ca de multe ori ca activitatea unor instituții și companii ale statului să fie efectiv blocată din pricină că tot ceea ce era necesar pentru funcționarea acestora, de la hârtie igienică și până la săpun, trebuia să fie obținut prin achiziție publică – proces îndelungat, care presupune o multitudine de pași procedurali și birocratici.

Legea adoptată de către Parlament corectează această situație aberantă, lăsând instituțiile publice să își elaboreze propriile proceduri pentru achizițiile publice de care au nevoie pentru a funcționa.

Prin aceste proceduri interne nu se ocolește în niciun fel sistemul achizițiilor publice. Dimpotrivă, ele vor permite eficientizarea modului în care acesta funcționează, nuanțând anumiți pași, reglementând competențele și stabilind normele aplicabile. De altminteri, eficientizarea acestor proceduri era cu atât mai necesară cu cât, din practică, se poate afirma că mai toate neregulile/prejudiciile înregistrate au putut fi argumentate juridic tocmai prin încalcărea normelor interne.

În concluzie, legea adoptată de către Parlament creează un instrument suplimentar de control al legalității achizițiilor publice și nu o piedică în desfășurarea lor corectă.