Presa românească vrea să negocieze cu FMI

| 03 noi, 2013

Presa românească depășește ușor, ușor granițele statutului asumat de câine de pază al democrației adoptând un gen de comportament care se regăsește la actorii politici activi, cu putere de decizie la nivel național.

Ultima nemulțumire a jurnaliștilor este legată de securitatea ce înconjoară discuțiile dintre autoritățile române și reprezentanții instituțiilor financiare internaționale. Prin urmare, presa românească se află în situația ingrată de a-și dori, eventual, să negocieze cu Fondul Monetar Internațional în numele guvernului.

Reprezentanții presei vor să fie în primul rând atunci când sunt luate decizii importante justificarea, din nefericire pentru noi, o reprezintă doar de dorința de a folosi informații scoase din context sau trunchiate pentru a contura o realitate, de cele mai multe ori, paralelă asupra evenimentelor. Cu această situație ne confruntăm și zilele acestea, în contextul discuțiilor dintre membrii guvernului și reprezentanții FMI, aflați în România.

Scăpările presei sunt de natură să creeze tensiuni nefondate în rândul românilor, plecând de la niște scenarii ipotetice bazate pe informații neverificate, nici măcar dintr-o sursă, ce să mai vorbim de cele trei surse menționate în Codul Deontologic al Jurnaliștilor. La acest acest nivel, putem aminti cazul recent al majorării cotei unice, momentul în care mass-media românești au înaintat, care mai de care, speculații aberante și cu final nefast, pornind de la o informație neadevărată.

Comentariile deplasate apărute în media în legătură cu mediul securizat în care se desfășoară întâlnirile nu reprezintă decât o formă de exprimare a frustrărilor legate de imposibilitatea de a participa la discuții. Trecând peste mofturile presei, aparentul mister ce înconjoară întâlnirile din aceste zile are și două explicații logice. Pe de o parte este mult mai indicat ca orice informație de interes pentru cetățeni să vină din surse sigure, de la persoane credibile, în măsură să aducă și explicații pe măsură, iar nu pornind de la speculații din partea reprezentanților mass-media. În acest caz, membrii guvernului care au participat la negocieri sunt cei care trebuie să iasă cu declarații. Pe de altă parte, oricât s-ar dori individualizarea și exagerarea acestui caz, la fiecare întâlnire la nivel înalt, indiferent de țară, sunt luate toate măsurile necesare asigurării securității persoanelor și a informațiilor.

Tag-uri: FMI, presa romana
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ