Preşedintele a eliberat-o din funcţie pe Viorica Dinu, judecătoarea arestată
Preşedintele Traian Băsescu a semnat mai multe decrete, printre care şi cel de eliberare din funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti a Vioricăi Dinu, aflată în arest preventiv pentru fapte de corupţie.
Pe 15 mai, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de cererea de demisie a judecătoarei Viorica Dinu, care fusese suspendată din funcţie şi aflată în arest preventiv pentru fapte de corupţie.
Alături de judecătoarea Antonela Costache, Viorica Dinu a fost arestată preventiv în luna martie, măsură prelungită ulterior, cele două fiind acuzate de trafic de influenţă şi luare de mită pentru a interveni în dosare.
Procurorii anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de alţi nouă inculpaţi, puşi sub acuzare alături de cele două judecătoare reţinute, printre aceştia şi fratele lui Dinel Nuţu, fost Staicu, mai mulţi avocaţi şi un grefier arhivar la Tribunalul Bucureşti.
Potrivit DNA, judecătoarea Viorica Dinu este acuzată de patru infracţiuni de trafic de influenţă, din care una în formă continuată şi luare de mită.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat şi decretul privind eliberarea din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a lui Dumitru-Cătălin Vlad.
Pe 30 ianuarie, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus suspendarea din funcţie a lui Vlad Dumitru Cătălin, după ce acesta a fost pus sub urmărire penală de DNA pentru fapte de corupţie.
Vlad Dumitru Cătălin a fost pus sub acuzare de DNA în acelaşi dosar în care este cercetat Tomiţă Neagu, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Cei doi sunt acuzaţi că au primit de la primarul din Jilava, Adrian Mladin, mai multe terenuri drept mită.