Preşedintele Comisiei pentru cultură şi media din Senat: Stelian Tănase şi-a manipulat colegii din TVR
Preşedintele - director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTV) şi-a manipulat colegii din Consiliul de Administraţie privind înfiinţarea unei fundaţii care să se ocupe cu atragerea fondurilor europene, a declarat joi preşedintele Comisiei pentru cultură şi media din Senat, Georgică Severin.
"Domnul Tănase şi-a manipulat colegii din Consiliul de Administraţie, ştiu că a fost un singur vor împotrivă, al domnului Blebea (Cătălin Blebea - n.r.), şi în data de 11 septembrie se adoptă hotărârea de înfiinţare a respectivei fundaţii. Nouă ne înaintează în data de 18 septembrie să ne ceară avizul', a spus Severin într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, Stelian Tănase a uitat angajamentul luat legat de starea financiară a TVR.
"Cred că domnul Tănase, foarte preocupat în ultima vreme de această fundaţie, a uitat menirea domniei sale şi angajamentul pe care şi l-a luat legat de starea financiară a TVR şi ceea ce trebuie să facă. Îmi pare rău, pentru că în continuare am o părere foarte bună despre intelectualul Stelian Tănase. Din păcate, începe să mă dezamăgească managerul şi conducătorul instituţiei', a afirmat preşedintele Comisiei pentru cultură şi media.
Citeşte şi: STELIAN TĂNASE: Asupra mea s-au făcut presiuni politice
Senatorul Georgică Severin a citit scrisoarea venită din partea preşedintelui - director general al SRTV pe 18 septembrie în care se cere avizul privind proiectul de înfiinţare a unei fundaţii în scopul atragerii de fonduri europene.
Potrivit lui Severin, majoritatea proiectelor de fonduri europene sunt pe resurse umane iar comisia a dat marţi aviz negativ privind înfiinţarea fundaţiei.