Preşedintele Iohannis a promulgat o lege privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii

| 31 oct, 20:16

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2014 pentru modificarea şi completarea Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, informează Administraţia Prezidenţială.

Legea reglementează, în scopul emiterii certificatului de urbanism sau a autorizaţiei de construire pentru executarea de lucrări de construcţii necesare derulării operaţiunilor, modalitatea de identificare prin număr de tarla şi de parcelă, sau prin orice altă modalitate de identificare prevăzută de legislaţie, a terenurilor cuprinse în perimetrele de exploatare, prospectare, exploatare a petrolului şi gazelor naturale care nu sunt înscrise în evidenţele de cadastru şi carte funciară. 

De asemenea, se introduce principiul conform căruia contractele de închiriere încheiate de titularii de licenţe, autorizaţii cu proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz şi de servitute constituie titluri asupra terenurilor cuprinse în perimetrul de exploatare, prospectare, explorare dacă respectivele contracte cuprind explicit acordul proprietarilor pentru executarea de lucrări de construcţii pe aceste terenuri. 

Actul normativ stipulează şi că în baza contractelor de închiriere se pot autoriza şi executarea de lucrări de construcţii necesare derulării operaţiunilor de exploatare, prospectare, explorare, altele decât construcţiile cu caracter provizoriu, dacă aceste contracte prevăd acordul explicit al proprietarilor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ