Preşedintele Iohannis sesizează CCR asupra Legii pentru aprobarea OUG 96/2016

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis joi Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, motivând că a fost adoptată de Parlament cu încălcarea Constituţiei.
El arată că pe 27 decembrie 2017 Parlamentul României i-a transmis, în vederea promulgării, legea privind aprobarea actului normativ.
"În opinia noastră, atât în cadrul dezbaterii iniţiale, cât şi în cadrul reexaminării, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 75 şi ale art. 77 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, prin conţinutul normativ, legea menţionată încalcă şi dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie", se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
