Lista scumpirilor din 2014: gazul, curentul, pâinea, berea şi ţigările

| 20 dec, 2013

Anul 2014 va aduce scumpiri pentru români, atât la gaze, energie electrică, precum şi la unele produse alimentare. La gazele naturale, creşterea costurilor va fi ceva mai mică decât se estimase iniţial, în timp ce românii ar putea plăti mai mult pentru curentul electric.

De asemenea, 2014 va aduce creşteri de preţuri la bere, ţigări, pâine şi ciocolată.

De la 1 ianuarie 2014 preţul gazelor va creşte cu 1%, nu cu 2% aşa cum se anunţase iniţial, informează RomâniaTV.net. Gazele se vor mai scumpi şi de la 1 aprilie cu încă 2% şi cu încă câte 3% de la jumătatea lui 2014 şi de la 1 octombrie 2014. Şi curentul se va scumpi de anul viitor. La începutul anului preţul energiei va creşte cu circa 2%, pentru că urmează o nouă etapă de liberalizare a preţurilor.

Şi aici însă vor mai exista alte scumpiri în 2014. Alte scumpiri ale curentului vor fi simţite de români în luna aprilie, pentru că va intra în vigoare taxa de stâlp, iar ANRE ar putea recunoaşte distribuitorilor de curent costurile cu acasta taxă. De asemnea, va urma o nouă etapă de liberalizare de la 1 iulie, etapă care ar putea aduce noi scumpiri pentru români.

Se scumpesc pâinea, berea şi ţigările

Berea, ţigările sau ciocolata sunt câteva dintre produsele care se vor scumpi de anul viitor din cauza majorărilor de taxe. Mai exact, acciza la aceste produse va creşte. Viciile vor fi mai scumpe de anul viitor, în condiţiile în care produsele accizabile, respectiv berea, alcoolul spirtos, dar şi ţigările se vor scumpi.

Astfel, ţigările vor costa cu până la 50 de bani mai mult la fiecare pachet, iar scumpirea la bere va fi destul de substanţială, ţinând cont că 35% din preţul berii este reprezentat de acciză.

Şi pâinea se va scumpi de anul viitor, chiar dacă TVA-ul la pâine s-a micşorat la 9%, întrucât producătorii spun că va creşte preţul grâului.

Şi ciocolata cu conţinut mare de cacao se va scumpi, întrucât acest sortiment este considerat unul de lux.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ