PREZIDENŢIALE. Iohannis: DNA să-şi continue demersurile, în cazul ANI trebuie îmbunătăţită legislaţia

| 11 noi, 2014

Candidatul ACL la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, a precizat marţi, în cadrul unei dezbateri la Realitatea TV, că în opinia sa DNA trebuie să-şi continue demersurile, dar că în cazul ANI trebuie îmbunătăţită legislaţia.

'Putem să constatăm că în ultimii ani unele lucruri au mers bine, altele au mers destul de prost. Lucrurile care au mers bine după părerea meu sunt independenţa justiţiei şi consolidarea statului de drept. Putem să observăm că şi în ultimele săptămâni, DNA-ul, cu toate că a fost o situaţie politică complicată, a adus noi şi noi cazuri de corupţie la lumina zilei şi foarte bine au făcut. În calitate de preşedinte voi lua toate măsurile care se impun pentru ca acest demers al DNA-ului să continue, ca să facem odată curăţenie în clasa politică. În ce priveşte ANI, eu sunt de părere că trebuie îmbunătăţit mersul lucrurilor, în sensul că avem legislaţii care nu sunt compatibile una cu alta este bine să se consolideze ANI, să-şi facă treaba în continuare iar legislaţia să fie unificată, să fie pusă de acord cu legislaţia europeană în materie şi să mergem mai departe', a declarat Klaus Iohannis.

Acesta a abordat şi tema imunităţii parlamentarilor şi a preşedintelui, reiterând faptul că dacă va ajunge preşedinte va solicita renunţarea la o imunitate totală.

'Cred că în Parlament este nevoie de asemenea de o schimbare a regulilor. Este inadmisibil să avem parlamentari care nu pot fi anchetaţi fiindcă, de exemplu, PSD s-a hotărât să voteze împotriva anchetării unor parlamentari. Aceste lucruri trebuie schimbate. Sunt perfect de acord ca orice parlamentar trebuie să aibă protecţie pentru votul şi opinia politică dar nu pot să accept să nu poată fi anchetat pentru alte fapte sau pentru corupţie fiindcă că în Parlament se votează împotriva urmăririi penale', a afirmat candidatul ACL.

Klaus Iohannis a subliniat că va garanta, dacă va ajunge preşedinte, independenţa justiţiei şi existenţa unui stat de drept în România. 

'Legea trebuie îmbunătăţită, să plătească toţi care au încălcat legea, indiferent că sunt din PSD sau din PNL sau din noul PNL. (...) E un bun câştigat pe care îl avem, independenţa justiţiei şi existenţa unui stat de drept în România. (..) Voi garanta acest parcurs, inclusiv oprind politicul să se amestece în treburile justiţiei, inclusiv încurajând toate instituţiile să facă promovări pe bază de competenţe şi nu pe bază de trocuri politice sau pe bază de pact de coabitare, cum am avut situaţii chiar în istoria noastră recentă. Aceste lucruri nu pot fi garantate decât de preşedinte. Dacă dumneavoastră, dragi români, alegeţi preşedintele greşit, veţi da justiţia pe mâna corupţilor', a conchis sursa citată.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ