PREZIDENŢIALE Iohannis: „Nu mă mai întrerupeţi”. Ponta: „Nu sunteţi vreun stăpân de sclavi”
Schimb acid de replici în cadrul primei dezbateri între prezidențiabilii Klaus Iohannis și Victor Ponta. Cei doi au avut un schimb de replici pe un ton ridicat, liderul ACL amenințând că părăsește emisiunea.
"Dle Iohannis, fiţi cuminte, ca la mine în birou", i s-a adresat Ponta lui Iohannis, după care liderul ACL a răspuns "Cine vă credeţi?", ameninţând că pleacă. Iohannis a declarat că "problema privind votul online şi votul prin corespondenţă a fost respinsă de Guvern", iar Victor Ponta a replicat: "Cine v-a spus asta?".
"Vă rog frumos să nu mă mai întrerupeţi", a replicat Klaus Iohannis, la care Ponta a comentat: "Nu suntem slugile dumneavoastră. Când aţi fost la mine în birou eraţi foarte umil".
Tonul celor doi a fost ridicat, iar Iohannis l-a întrebat pe Ponta: "Unde vă credeţi, la biroul dumneavoastră? Biroul este ţara!", iar premierul a replicat: "Aş vrea să ne trataţi cu mai mult respect, pe toţi românii. La mine în birou eraţi foarte umil".
Schimbul de replici a fost întrerupt de moderatorul Rareș Bogdan, care a anunțat că va tăia microfonul dacă nu se respectă dreptul la replică.