PREZIDENŢIALE Ponta: Voi garanta independenţa şi profesionalismul celor care trebuie să îndeplinească justiţia

| 11 noi, 2014

Candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta, a declarat, marţi seara, că, în calitate de preşedinte al statului, va susţine, aşa cum a făcut-o şi din postura de premier, garantarea independenţei şi a profesionalismului în justiţie.

'Tot ceea ce eu am făcut până acum ca prim-ministru voi face ca preşedinte - şi anume garantarea independenţei şi a profesionalismului celor care trebuie să îndeplinească justiţia. Ceea ce trebuie este să scăpăm de discursul dublu, de demagogie. Spunea domnul Iohannis că i se pare inadmisibil ca cineva să nu poată fi anchetat având votul Parlamentului. Vreau să-i reamintesc, poate nu-şi cunoaşte colegii, că domnul Varujan Vosganian este în această situaţie. Domnul Victor Paul Dobre este în această situaţie. Aveţi un senator, domnul Akos Mora, care a fost declarat definitiv şi irevocabil incompatibil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi este în Parlament, este colegul dumneavoastră. Îl aveţi pe colegul dumneavoastră, domnul Chiuariu, condamnat definitiv şi irevocabil, este colegul dumneavoastră. DNA a propus arestarea unui alt apropiat al dumneavoastră, domnul Mircea Roşca, rămâne sigur să votaţi pentru arestarea domniei sale la prima şedinţă', a spus Ponta, la Realitatea TV.

În replică, Klaus Iohannis a arătat că reprezentanţii PSD au votat împotriva ridicării imunităţii parlamentarilor PNL în vederea anchetării acestora şi a punctat că este nevoie de schimbarea legislaţiei în domeniu, inclusiv a Constituţiei.

'În cazul domnilor Vosganian, Chiţoiu, PSD a votat împotriva ridicării imunităţii, putem verifica foarte uşor ca şi stenogramele din Comisia de revizuire a Constituţiei. (...) Toate acestea ce ne arată? Că trebuie să schimbăm legislaţia în materie, trebuie să schimbăm regulamentele acolo unde se impun, trebuie să schimbăm Constituţia, aveţi perfectă dreptate, pentru că această Constituţie este una care nu satisface nevoile anului 2014 sau 2024 sau cum doriţi. Lucrurile sunt clare. E nevoie de o îmbunătăţire netă a legislaţiei, exact lucruri pe care le-am spus şi eu', a afirmat candidatul ACL la alegerile prezidenţiale.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ