Prima donare de plasmă de la un pacient vindecat de COVID-19, la Timişoara
Un pacient care s-a vindecat la jumătatea lunii aprilie de COVID-19 s-a prezentat voluntar la Centrul Regional de Transfuzii din Timişoara pentru a dona plasmă pentru bolanavii infectaţi cu coronavirus. Aceasta este prima donare de acest fel făcută la Timişoara.
Potrivit unui comunicat de presă, de joi, al Centrului Regional de Transfuzii Timişoara, în cursul zilei de miercuri s-a prezentat Cosmin Alexandru Morărescu pentru a dona plasmă pentru pacienţii internaţi cu coronavirus în spitale, după ce el însuşi a fost infectat cu noul virus.
"La Timişoara, iubirea pentru semeni salvează vieţi! Primul pacient vindecat de COVID-19 s-a prezentat miercuri, 6 mai 2020, să doneze plasma de convalescent, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Timişoara. Tânărul, donator fidel de sânge, a venit voluntar la Centru, pentru a face bine şi pentru a-i ajuta pe medici să vindece pacienţii aflaţi în suferinţă”, se arată în comunicat.
Bărbatul a spus că gestul său este unul de omenie şi nicidecum de eroism.
"Îl consider un gest umanitar, de omenie şi grijă faţă de aproape! Eu aşa îl văd, nu ca şi un eroism. De fapt, ajutăm. Nu am făcut eforturi supraomeneşti ca să putem ajuta şi alţi oameni, care sunt în nevoie şi au nevoie”, a spus primul donator de plasmă din Timişoara, Cosmin Alexandru Morărescu.
Donatorul a fost tratat la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş” din Timişoara şi a fost declarat vindecat la jumătatea lunii aprilie.
"Gestul său este unul eroic! În ciuda suferinţei prin care a trecut, fiind infectat cu virusul SARS-CoV- , temându-se pentru viaţa lui, cât a fost internat în spital, acum a dorit să vină în sprijinul altor oameni. Ne bucurăm că am avut ocazia să îl avem alături de noi şi îi mulţumim, pe această cale”, a declarat directorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timişoara, medicul Rodica Lighezan.
Plasma colectată de la donatorul convalescent va fi administrată unui pacient internat la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” Timişoara, dupa ce va fi testată şi declarată sigură pentru transfuzie, pe baza rezultatelor analizelor Laboratorului Central de Referinţă din cadrul INHT Bucureşti.
viewscnt
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x