Prima ședință de Guvern după căderea moțiunii. Forțează Dăncilă un OUG controversat?
Executivul Dăncilă are prima ședință de guvern după votul din Parlament dat moțiunii de cenzură. Există temerea că joi ar putea fi adoptată controversata Ordonanță privind Codul Administrativ, contestată de Opoziție și chiar de sindicatul funcționarilor publici.
Guvernul se reuneşte joi în şedinţă la o oră neobișnuită, 15.00, cauzată probabil de programul încărcat al premierului: la ora 14 Dăncilă are o întrevedere cu ministrul afacerilor externe din Qatar.
Nu figurează pe ordinea de zi dată anunțată miercuri seara Codul Administrativ, însă nu ar fi prima dată când un proiect de OUG intră pe ordinea suplimentară.
Codul Administrativ este contestat de Opoziție și societatea civilă și include prevederi controversate: aleşii locali primesc pensii speciale, Guvernul dă undă verde folosirii limbii minorităţilor naţionale în relaţia cu statul. Totodată, vor putea face parte din Guvern persoanele care au suferit o condamnare penală, dacă a intervenit reabilitarea.
Printre proiectele cuprinse pe ordinea de zi se află aprobarea normelor metodologice pentru evaluarea în vederea acreditării institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare şi acordul de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei.
Astfel, pe agenda şedinţei sunt proiectul de hotărâre privind aprobarea normelor metodologice pentru evaluarea în vederea acreditării institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare, proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei, semnat la 19 decembrie 2018, la Chişinău, dar şi proiectul de hotărâre privind aprobarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul turismului, semnat la Bucureşti la 22 noiembrie 2018.
Miniştrii vor mai avea pe ordinea de zi a şedinţei modificarea OUG nr.5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, precum şi modificarea hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019.
Alte două proiecte aflate pe agendă sunt studiul de fundamentare pentru Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti şi bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Companiei Naţionale "Loteria Română" - SA, ce urmează a fi aprobat.
Guvernul urmează să dezbată şi să aprobe raportul negocierii Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei privind contractarea unui împrumut în valoare de 177 milioane euro, în vederea sprijinirii proiectului privind modernizarea infrastructurii judiciare în România, acordul de cooperare între Ministerul Sănătăţii din România şi Ministerul Sănătăţii şi Prevenţiei din Emiratele Arabe Unite şi memorandumul cu tema: măsuri privind continuarea procesului de descentralizare.