Prima ironie la adresa Elenei Udrea după eliberare: Guantanamo Pleșcoy, toată un zâmbet

| 07 mai, 15:23

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea a fost eliberată joi din Penitenciarul de Femei Târgșor, după ce ÎCCJ a decis definitiv înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu.

La ieşirea din penitenciar, fostul ministru a declarat că le mulţumeşte celor care au fost alături de ea în cele 70 de zile de arest şi implicit preşedintelui Traian Băsescu pentru susţinerea pe care i-a acordat-o în tot acest timp. De asemenea, Elena Udrea a spus că se va întoarce în politică.

În urma declaraţiilor fostului ministru, jurnalista Sorina Matei a scris un mesaj pe Facebook prin care o ironizează atât pe Alina Bica cât şi pe Elena Udrea: "După ce ambele au râs de fiecare dată când au fost încătușate pentru că sunt acuzate că au săvârșit fapte penale, multipla inculpată pentru corupție Bica, în poarta Pușcăriei Târgșor, râzând, a spus că este "o femeie de succes în continuare".

Cealaltă multiplă inculpată pentru corupție, Guantanamo Pleșcoy, tot în poarta de la Târgșor, și tot în zâmbete, zice că știa de mulți ani ce-o așteaptă/ un mic autodenunț, mai zice că "rămâne în politică în continuare" și se apucă, bineînțeles, să reformeze pușcăriile.

Ambele sunt arestate pentru corupție la domiciliu. Cum s-ar zice, destinul."

Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul "Gala Bute", fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Fostul ministru se afla în arest preventiv din 25 februarie.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ