PRIMA reacție a Elenei Udrea după ce a fost pusă sub urmărire penală în dosarul Gala Bute: Recunosc, sunt VINOVATĂ

| 02 feb, 15:12

Elena Udrea a anunțat luni, într-o conferință de presă, că nu va contesta controlul judiciar impus de DNA în dosarul Gala Bute, în care este cercetată pentru abuz în serviciu și alte fapte, și a precizat că se simte "mai în siguranță" fiind supravegheată de Poliție.

Citeşte şi: UDREA: Nu am încredere în aproape nimeni. Mă simt mai în siguranţă supravegheată de poliţie

"Recunosc, sunt vinovată că am dorit ceea ce au dorit milioane de români, să-l vedem pe Lucian Bute, mare campion, boxând în România. Am dorit ca acest meci să se întâmple în țara lui, dacă este o vină că am vrut ca minsiterul pe care l-am condus să-și facă o promovare cu marele campion al României de la vremea aceea, mi-o asum. Am mai folosit și imaginea Nadiei Comăneci, a lui Ilie Năstase.

A fost o oportunitate pe care am considerat-o ca atare, pe care am găsit-o în interiorul Guvernului, o oportunitate ca acest minister să folosească fonduri europene pentru a promova imaginea României.

Mi se pare evident că apariția acestui dosar este legată de declarațiile pe care le-am făcut vineri;

Ce se poate să mai găsești când faci percheziții după patru ani;

Este o încercare de decredibilizare a mea, care sunt convinsă că se va face prin îngroparea în acuzații și cauze penale.

Mă uitam la reacțiile care au urmat acuzațiilor la adresa generaului Florian Coldea, s-au activat acoperiții din presă.", a declarat Elena Udrea.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
03 feb, 08:22
Adam
Afacere tip franciza
Surpriza totala pe piata ofertelor de lucru! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit de instruire de la zero! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ