Prima reacție a premierului după ce ANAF a blocat conturile TVR: Nimeni nu poate să ceară Fiscului să încalce legea
Premierul Victor Ponta a declarat marți că Televiziunea Română se află în subordinea Parlamentului României, care "se va pronunța" în acest sens, menționând că "nimeni nu poate să ceară ANAF-ului să încalce legea".
"Televiziunea Română este în subordinea Parlamentului României. Noi, la solicitarea Parlamentului României, în 2012 dacă nu mă înșel, am intervenit printr-un program de salvare de care noi ne-am ținut — și conducerea televiziunii nu s-a ținut. Am înțeles că se mai angajează încă vreo 80 de directori, nu știu, 84 sau câți ori fi.. Atâta doar. Nu este o instituție în subordinea Guvernului, nu avem dreptul noi să ne pronunțăm. Parlamentul se va pronunța, doar că nimeni nu poate să ceară ANAF-ului să încalce legea, că după aceea răspund ei penal, dacă încalcă legea. Este valabil pentru toată lumea", a declarat Victor Ponta, la conferința de presă organizată cu ocazia lansării spre dezbatere publică a Strategiei Naționale în Domeniul Achizițiilor Publice pentru perioada 2015-2020, precum și două proiecte din noul cadru legislativ, notează Agerpres.
Citește și: Fiscul a pus poprire pe conturile TVR şi RATB
La rândul său, Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat că "este o abordare normală atunci când astfel de situații se întâmplă". "Legea trebuie aplicată, indiferent de care entitate vorbim", a menționat Teodorovici.
Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunțat, marți, instituirea de popriri pe conturile Televiziunii Române și a Regiei Autonome de Transport București pe considerentul că aceste instituții înregistrează datorii către bugetele de stat.
"În urma inventarierii creanțelor bugetare de recuperat de la marii contribuabili, ANAF a instituit popriri pe conturile TVR și RATB. Precizăm că, în perioada următoare, ANAF va institui popriri pe conturile tuturor marilor contribuabili care înregistrează datorii către bugetele de stat, în funcție de vechimea arieratelor', se precizează într-un comunicat al ANAF.
Într-o scrisoare transmisă, luni, premierului Victor Ponta și ministrului Finanțelor Publice Eugen Teodorovici, Valentin-Alexandru Jucan, membru în Consiliul Național al Audiovizualului /CNA/, solicita imperativ blocarea conturilor TVR, pe motiv că instituția nu și-a plătit obligațiile la bugetul de stat.
"Vă solicit să blocați toate conturile bancare ale Televiziunii Române, ca și continuare a acțiunii de blocare a conturilor operate la Banca Română pentru Dezvoltare — BRD, de către Agenția Naționala pentru Administrare Fiscală — ANAF. Este momentul ca românii să primească explicații. Astăzi, 20 iulie, ca urmare a nerespectării obligațiilor de plată la bugetul de stat, asumate prin memorandumul semnat între TVR și ANAF în anul 2012, au fost blocate conturile în care sunt operate și salariile personalului TVR. Este inadmisibil ca interesul public să fie ignorat de către conducerea TVR, iar rolul strategic pe care îl are postul public de televiziune, inclusiv conținutul editorial să fie fundamental afectat de situația financiară', se menționează în document.
Conform Curții de Conturi, totalul datoriei publice al TVR se ridică la 652,012 milioane de lei (peste 146,539 milioane de euro).