PRIMA reacţie din PNL după demisia lui MAIOR: Premier al PNL, sub nicio formă

| 27 ian, 18:16

Teodor Atanasiu, prim- vicepreședinte al PNL și fost ministru al Apărării, a oferit pentru PSnews.ro un punct de vedere cu privire la gestul demisiei lui George Maior, dar și cum vede posibilitatea ca fostul șef al SRI să devină premier al României.

”În primul rând vreau să vă spun că domnul Maior a dorit sigur această demisie, încă din timpul campaniei electorale, știți că și-a dat demisia tocmai ca președintele ales să poată să hotărască dacă va avea sau nu nevoia de continuitate, deci demisia nu este o surpriză, ci este un lucru așteptat.

Doi la mână, numirea noului șef ține de președintele statului și de majoritatea parlamentară. Klaus Iohannis trebuie să discute cu majoritatea parlamentară și să facă o propunere care să treacă”, a punctat Teodor Atanasiu.

Întrebat de ipoteza ca George Maior să devină premier susținut de PNL, Atanasiu a precizat că fostul șef al SRI ar putea fi premier într-un guvern mai mare, dar nu crede că ar putea fi propunerea PNL pentru șefia executivului.

”O variantă de premier al PNL nu cred (n.r.: referindu-se la George Maior). Într-un Guvern care să facă parte și PNL este de discutat. Dar de premier al PNL, sub nicio formă. Ar putea fi premier într-un Guvern mult mai mare, dar în niciun caz premier al PNL”, a punctat Atanasiu.

De asemenea, întrebat despre cine ar putea fi viitorul șef al SRI, Teodor Atanasiu, cel care este și membru al Comisiei parlamentare comune de control al SRI, a refuzat să ofere un punct de vedere privind potențiala nominalizare în fruntea acestui serviciu secret a europarlamentarului Eduard Hellvig sau a lui George Scutaru, actual consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis pe securitate națională.

”Variante pot fi foarte multe dar nu vreau eu să fac niciun fel de nominalizare, chit că nu sunt eu cel care face nominalizarea. Klaus Iohannis, președintele, este cel care va face nominalizarea, sunt convins că va face o nominalizare care să și treacă în Parlament”, a explicat Teodor Atanasiu pentru PSnews.ro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ