Prima reacţie din PSD, după ce Ionel Arsene a fost reţinut de DNA, pentru mită

| 19 ian, 13:58

Fostul ministru al Justiţiei şi membru PSD, Robert Cazanciuc, a declarat, joi seară, în contextul reţinerii colegului său de partid, Ionel Arsene, că speră ca fapta sa să fie sancţionată potrivit legii, în ciuda faptului că imaginea social democraţilor este afectată din această pricină.

„De-a lungul timpului, şi cât am fost ministru al Justiţiei, am avut discuţii cu foarte mulţi judecători şi procurori - după cum ştiţi ministrul este implicat în procedura în numirea procurorilor cu funcţii de conducere. Şi în procesul de selecţie, am propus diverşilor judecători şi procurori să ia parte la procedura de selecţie.

Am spus: „Depinde ce urmăriţi când faceţi o asemenea propunere. Nu urmăresc nimic altceva decât atunci când se întâmplă fapte să fie aplicată legea şi să am garanţia că dacă se întâmplă o faptă eşti sancţionat proporţional cu fapta ta.” Sper şi în acest caz, dacă s-a întâmplat o faptă, să fie sancţionată proporţional cu fapta făcută şi nu cu altceva”, a declarat Robert Cazanciuc.

Întrebat cum afectează imaginea PSD reţinerea lui Ionel Arsene, fostul ministru a răspuns: „Aşa cum afectează orice discuţie în spaţiul public despre orice partid. Suntem în încrederea sau neîncrederea generală. Este important nu cum afectează partidul, ci dacă avem sau nu avem încredere în actul de justiţie. Despre asta este vorba”.

Declaraţiile au fost făcute la lansarea cărţii sale „Palate de justiţie din România”, eveniment care a avut loc la Curtea de Apel Bucureşti.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ