Prima sesiune a Parlamentului – sesiune de mercato

| 23 iun, 2013

Fenomenul migraţiei politice a cunoscut o nouă rundă, în condiţiile în care fosta putere nu a dorit să reglementeze o situație de pe urma căreia a beneficiat în ultimele două legislaturi.

După votul pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, România a bifat un nou record: Legislativul cu cei mai mulţi membri din perioada postdecembristă. Astfel, Legislativul a crescut de la 469 de deputaţi şi senatori la nu mai puţin de 588 de parlamentari. Dincolo de prevederile din Codul electoral care au dus la o astfel de situaţie atipică, actuala structură a Parlamentului a favorizat şi o reaşezare a grupurilor politice parlamentare. Astfel, fenomenul migraţiei politice a cunoscut o nouă rundă, în condiţiile în care fosta putere nu a dorit să reglementeze o situație de pe urma căreia a beneficiat în ultimele două legislaturi.

Astfel, dacă la începutul sesiunii au depus jurământul de onoare 176 de senatori, numărul acestora a scăzut ulterior la 174, două posturi fiind declarate de plen vacante prin demisia lui Dan Voiculescu (PC), ales în circumscripţia electorală 42 Bucureşti, şi a lui Olosz Gergely (UDMR), ales în colegiul uninominal 15 Covasna.

Şi în ceea ce priveşte numărul deputaţilor, lucrurile s-au schimbat. Dacă la începutul mandatului erau în total 412 aleşi, acum au mai rămas 409, întrucât nu s-au organizat alegeri pentru trei colegii rămase vacante după plecarea lui Dan Radu Ruşanu, a lui George Becali şi a lui Aurel Nechita.

Sarabanda racolărilor în Parlament a fost pornită de PNL care a reuşit să-l „transfere” pe Mihai Stănişoară încă din luna martie. Fostul ministru al Apărării a fost preluat de liberali, în condiţiile în care acesta era prim-vicepreşedinte al PDL. Mutarea a apărut în contextul în care liberalii au reuşit să obţină anterior semnătura lui Sorin Frunzăverde, preşedintele CJ Caraş-Severin şi unul din numele grele ale democrat-liberalilor, dacă luăm în calcul că fostul pedelist a fost unul dintre principalii artizani ai trecerii PDL în familia popularilor europeni. De remarcat că atât Mihai Stănişoară, cât şi Sorin Frunzăverde au dislocat organizaţiile din care au plecat, o mare parte a membrilor plecând cu arme şi bagaje la PNL. Grupul PNL la Camera Deputaţilor numără acum 101 membri (faţă de 100 la începutul legislaturii), în condiţiile în care au plecat Dan Radu Ruşanu, la Autoritatea de Supraveghere Financiară, George Becali (pierderea mandatului ca urmare a condamnării) şi Diana Tuşa (exclusă ca urmare a abordării disidente faţă de actuala conducere).

Cel mai afectat partid din perspectiva pierderilor în Parlament a fost însă de departe PP-DD. Formaţiunea lui Dan Diaconescu a rămas cu 19 senatori din totalul de 21, după ce Tudor Barbu şi Mihai Cristian Dănuţ s-au orientat către PC. La Camera Deputaţilor, PP-DD a pierdut nu mai puţin de 16 deputaţi astfel: Ioan Moldovan, Gheorghe Coman şi Răzvan Rotaru au migrat la PC, Romeo Nicoară a ales PNL, Gigi Neţoiu s-a îndreptat către UNPR, în timp ce Alin Constantin, Cezar Cioată, Mihai Tararache, Radu Popa, Mihai Aurelian, Ion Scheau, Viorel Blajuţ şi Ovidiu Ioan Dumitru şi Ionuţ Tănase au abandonat PP-DD afiliindu-se grupului independenţilor.

Potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, Grupul parlamentar al PSD nu şi-a schimbat prea mult structura, la începutul mandatului număra 160 de deputaţi iar acum are 159. Au plecat Remus Cernea, care şi-a dat demisia şi Aurel Nechita, care a rămas fără mandat pentru că era incompatibil. A venit în schimb un parlamentar de la PDL, Constantin Vizitiu. În grupul senatorial al PSD s-a înregistrat o schimbare prin excluderea din partid a lui Valer Marian. Acesta a anunţat în plen că nu a fost înştiinţat de decizia organizaţiei din care făcea parte şi că se consideră în continuare un social-democrat, astfel că va continua să voteze în sensul dictat de PSD. Valer Marian va activa însă ca senator independent.

La Camera Deputaţilor, PDL a pierdut deja 7 membri, Schimbări au fost înregistrate şi la Senat. Astfel, grupul PDL a pierdut un senator prin demisia lui Leonard Cadăr, care a ales să activeze ca independent. Şi Valentin Todiraşu şi-a prezentat demisia din grupul senatorilor democrat-liberali, însă a rămas afiliat acestuia. Astfel, la finele primei sesiuni, grupul PDL are 23 de membri.

Partidul care a profitat în cel mai înalt grad de migraţia parlamentară este însă PC. Conservatorii au câtigat cinci deputaţi şi doi senatori, astfel că formaţiunea numără la momentul actual nu mai puţin de 27 de parlamentari (9 senatori şi 18 deputaţi).

Ca linie generală, este observabil un fenomen care a caracterizat instituţia parlamentară în ultimele mandate – tranziţia unor deputaţi şi senatori din tabăra opoziţiei în barca puterii. Prin urmare, USL capitalizează mutările din Legislativ, pe acelaşi şablon prin care PDL a reuşit să disloce parlamentari ai opoziţiei atunci când s-a aflat la putere.

În acest context al transferului prin migraţia parlamentarilor, USL este singura forţă politică gata să îşi asume un proiect de sancţionare a traseismului în interiorul forului legislativ. Astfel, conform amendamentului susţinut de USL, ''calitatea de deputat sau de senator încetează la data demisiei din partidul sau formaţiunea din partea căreia a fost ales sau la data înscrierii într-un alt partid sau o altă formaţiune politică''.

Sunt create astfel premisele pentru ca un fenomen care a caracterizat parlamentarismul din România în ultimi ani, traseismul, să fie dacă nu definitiv eliminat, atunci cel puţin drastic redus.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ